Spitalul Municipal din Medias, in pericol sa fie inchis

Data publicării: 06-05-2008

Spitalul Municipal din Medias este in pericol sa fie inchis datorita lipsei de spatii pentru ambulatoriu si a unor cabinete neigienice, vinovata de situatia creata fiind si primaria orasului, a afirmat marti, in cadrul unei conferinte de presa, prefectul Ilie Mitea.
El a spus ca spera ca, dupa alegerile din iunie, Consiliul Local si Primaria Medias "sa isi faca datoria si sa respecte legile in vigoare ".
Prefectul a afirmat ca unele spatii in care se desfasoara actul medical la Medias au conditii improprii de igiena.
Autoritatea de Sanatate Publica (ASP) Sibiu a dat calificativul "nesatisfacator " managerului spitalului din Medias, datorita "neorganizarii structurii ambulatoriului integrat ".
"Cauza acestor deficiente o reprezinta dificila colaborare cu administratia publica locala, care a nesocotit in mod sistematic dispozitiile legale imperative privind darea in administrarea spitalului a Policlinicii Medias in cadrul careia trebuia organizat ambulatoriul de specialitate in temeiul Ordinului Ministrului Sanatatii Publice mai sus mentionat ", se arata in raportul intocmit de ASP.
Medicii risca sa fie amendati si sa le fie suspendata activitatea in cabinetele medicale situate in Policlinica Municipala Medias, pentru ca aici nu sunt indeplinite conditiile de igiena si nu a fost emisa autorizatie sanitara de functionare.
Datorita situatiei create, cel mai mare spital din Medias ar trebui desfiintat pentru ca nu mai poate primi, conform legii, aprobare de functionare de la Ministerul Sanatatii.
06-05-2008, Vizualizari 417
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.