Studenţii medicinişti organizează o nouă ediţie a campaniei "Donează sânge! Fii Erou!"

Data publicării: 19-11-2018

Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti, prin Societatea Studenţilor în Medicină, redeschide luni porţile campaniei bianuale "Donează sânge! Fii Erou!".

Potrivit unui comunicat de presă al UMF "Carol Davila", campania se va desfăşura în perioada 19 - 23 noiembrie în Holul de Onoare al Facultăţii de Medicină şi la Centrul de Transfuzie Sanguină.

"Ultimele statistici privind procentul donatorilor de sânge la nivel naţional (1,7% din populaţia României, comparativ cu cca 70% - Austria sau cca 55% - Franţa) reprezintă un semnal de alarmă cu privire la nevoia pregnantă şi permanentă de sânge şi de preparate sanguine. Astfel, pentru a încuraja conceptul de donare de sânge benevolă, ca simplu gest de sprijin adus sistemului naţional de sănătate şi de solidaritate şi iniţiativă cetăţenească faţă de pacienţii aflaţi în situaţii de criză, studenţii medicinişti bucureşteni redeschid această amplă acţiune umanitară", arată sursa citată.

Persoanele care donează sânge trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie cetăţeni români cu domiciliul în România sau cetăţeni ai Uniunii Europene cu reşedinţa în România, să aibă între 18 şi 60 ani, greutatea cuprinsă în intervalul 50 - 100 kg femeile şi 60 - 120 kg bărbaţii, tensiunea arterială sistolică să fie între 10 şi 18 mmH, să nu fi suferit intervenţii chirurgicale în ultimele luni, femeile să nu fie însărcinate, în perioada de lăuzie (un an şi jumătate după naştere) sau în perioada menstruală (ą 5 zile), să nu fi consumat băuturi alcoolice cu cel puţin 72 de ore înaintea donării.

Donatorii trebuie să nu aibă sau să nu fi avut afecţiuni cardiovasculare, ale sistemului nervos central, tendinţa patologică la sângerare, afecţiuni ale tractului gastrointestinal, afecţiuni ale tractului genitourinar, hematologice, renale, metabolice şi endocrine, ale sistemului respirator, dermatologice, reumatologice şi imunologice, alergii, intervenţii chirurgicale, boli profesionale, infecţioase şi parazitare, afecţiuni maligne şi encefalopatie spongiformă transmisibilă.

Ultima ediţie a proiectului, desfăşurată în 23 - 27 aprilie, a avut impact - în cinci zile s-au recoltat 1.461 de unităţi transfuzabile. 559 de donatori de sânge au trecut pragul Facultăţii de Medicină iar la Centrul de Transfuzie Sanguină Bucureşti s-au prezentat 902 donatori.
Sursa: Agerpres, 19-11-2018, Vizualizari 132
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.