Medicamentele cu efecte cognitive adverse sunt inițiate la vârstnici mai frecvent în unitățile de urgență și în spitale

Un studiu realizat utilizând date din Health and Retirement Study și Medicare și publicat recent a analizat unde sunt inițiate medicamentele care afectează cogniția la adulții vârstnici și cât de frecvent acestea sunt continuate pe termen lung. Cercetarea arată că aceste medicamente sunt inițiate disproporționat în contexte acute sau postacute și sunt frecvent menținute timp de cel puțin un an, inclusiv la pacienți cu demență.

Idei principale

• Medicamentele cu impact negativ asupra cogniției sunt frecvent inițiate în spital sau în unități postacute.
• Inițierea este disproporționată comparativ cu frecvența vizitelor în aceste medii.
• Peste jumătate dintre pacienții cu demență continuă tratamentul la 1 an.
• Persistența este ridicată pentru toate clasele analizate.
• Contextul inițial al prescrierii influențează utilizarea pe termen lung.

Context

Medicamentele precum antipsihoticele, benzodiazepinele sau anticolinergicele sunt cunoscute pentru efectele lor adverse asupra funcției cognitive, în special la vârstnici. Acestea pot crește riscul de delir, căderi și declin cognitiv accelerat.

În ciuda acestor riscuri, utilizarea lor rămâne frecventă, ceea ce ridică întrebări importante privind contextul în care sunt inițiate și motivele pentru care tratamentul este continuat pe termen lung.

Despre studiu

Studiul a avut un design transversal și a utilizat date din perioada 2008–2021, incluzând adulți de minimum 66 de ani din comunitate, cu acoperire completă Medicare.

Populația analizată

• 4.955 inițieri noi de tratament
• Echivalentul a 23,4 milioane de prescripții inițiale la nivel național
• Vârsta medie: 75,5 ani
• 66,3% femei și 33,7% bărbați

Clasificarea pacienților

• Fără afectare cognitivă
• Deficit cognitiv fără demență
• Demență

Clasele de medicamente analizate

• Benzodiazepine
• Hipnotice non-benzodiazepinice
• Antipsihotice
• Anticolinergice

Au fost incluse doar cazurile în care medicamentul era inițiat pentru prima dată după o perioadă de cel puțin un an fără utilizare anterioară.

Rezultate

Inițierea tratamentului în contexte acute

Pacienții au fost semnificativ mai predispuși să înceapă tratamentul în medii acute sau postacute (camera de gardă, spitalizare, centre de îngrijire) decât ar sugera frecvența vizitelor în aceste medii.

• Pacienți fără deficit cognitiv: 14,2% inițieri în medii acute/postacute
• Deficit cognitiv fără demență: 17,2%
• Demență: 21,9%

Un exemplu relevant:

• La pacienții cu demență, doar 22,0% din vizite au fost în medii acute/postacute
• Însă 43,3% dintre inițierile de antipsihotice au avut loc în aceste medii (P < 0,001)

Această diferență sugerează o utilizare disproporționată a acestor medicamente în contexte clinice acute.

Diferențe între clasele de medicamente

Proporția inițierilor în medii acute/postacute (ajustată) variază:

• Antipsihotice: până la 36,9% la pacienți cu demență
• Hipnotice non-benzodiazepinice: 24,2%
• Benzodiazepine: aproximativ 20,0%
• Anticolinergice: aproximativ 19,1%

Antipsihoticele sunt cele mai frecvent inițiate în contexte acute, în special la pacienții cu afectare cognitivă severă.

Persistența tratamentului la 1 an

Un rezultat major al studiului este persistența ridicată a tratamentului:

• Fără afectare cognitivă: 38,2% continuă tratamentul
• Deficit cognitiv fără demență: 44,1%
• Demență: 51,2%

Pentru anumite clase, valorile sunt și mai ridicate:

• Antipsihotice în demență: 67,1%
• Hipnotice non-benzodiazepinice în demență: 56,6%
• Benzodiazepine: până la 53,7%
• Anticolinergice: până la 44,6%

Aceste date indică faptul că tratamentele inițiate frecvent în situații acute sunt ulterior menținute pe termen lung.

Corelația între context și persistență

Inițierea în medii acute sau postacute pare să favorizeze continuarea tratamentului, sugerând că deciziile luate în contexte clinice urgente pot avea consecințe pe termen lung asupra terapiei.

Interpretare și implicații

Rezultatele evidențiază mai multe aspecte importante:

• Inițierea în context acut poate reflecta nevoi clinice imediate, dar fără reevaluare ulterioară
• Persistența ridicată sugerează lipsa de deprescriere sau reevaluare periodică
• Pacienții cu demență sunt cei mai expuși atât inițierii, cât și continuării tratamentului

Acest model poate contribui la:

• Creșterea riscului de reacții adverse
• Expunere inutilă la medicamente cu impact negativ cognitiv
• Costuri suplimentare pentru sistemul de sănătate

Rezultatele sugerează că intervențiile pentru reducerea utilizării acestor medicamente ar trebui să vizeze în special mediile acute și postacute.

Limitări

Studiul presupune că ultima interacțiune clinică înainte de prescriere reprezintă locul inițierii, ceea ce poate introduce o anumită imprecizie.

De asemenea, nu sunt disponibile informații detaliate privind indicațiile clinice sau severitatea simptomelor care au determinat prescrierea.

Concluzii

Medicamentele care afectează cogniția sunt frecvent inițiate în contexte acute și continuate pe termen lung la pacienții vârstnici, inclusiv la cei cu demență.

Aceste rezultate subliniază necesitatea unor strategii de reevaluare și deprescriere, în special după externarea din medii acute.