Paul Lucassen și știința plasticității cerebrale: Parcurs, idei și contribuții

Un interviu publicat în jurnalul Brain Medicine prezintă parcursul profesional și viziunea științifică a lui Paul Lucassen, cercetător în neuroplasticitate la Universitatea din Amsterdam, recunoscut pentru contribuțiile sale la înțelegerea modului în care creierul uman se adaptează la stres, mediu și experiențe de-a lungul vieții. Cercetarea lui explorează interacțiunile complexe dintre biologie, stil de viață și vulnerabilitatea la boli neurologice și psihiatrice.
Plasticitatea cerebrală reprezintă capacitatea creierului de a se reorganiza structural și funcțional. În ultimele decenii, această temă a devenit centrală în neuroștiințe, fiind esențială pentru înțelegerea memoriei, adaptării la stres, regenerării neurale și mecanismelor implicate în boli precum depresia, demența și traumatismele cerebrale. Lucassen se înscrie în această tradiție printr-un program de cercetare multidimensional ce îmbină modele animale, analiza țesutului cerebral uman, secvențiere moleculară și studii imagistice.

Un element definitoriu al contribuției sale îl reprezintă interesul pentru neurogeneză la adult, proces prin care noi neuroni se formează și se integrează în circuite, inclusiv în creierul uman - așteptare contrazisă mult timp în istoria neuroștiințelor. Ideea că experiențele de viață timpurii, stresul, nutriția și mediul îmbogățit pot remodela neurogeneza și vulnerabilitatea la boli este un fir roșu care leagă cercetările sale de aplicabilitatea clinică.

Despre activitatea și evoluția profesională

Origini și formarea pasiunii pentru neuroștiințe

Lucassen își descrie evoluția ca fiind modelată de o curiozitate timpurie, experiențe în natură și profesori inspiraționali. Observarea evoluției unei forme de demență în familie a reprezentat o direcționare decisivă spre studiul creierului uman. Formarea sa științifică a fost influențată de personalități majore ale neuroștiințelor, de la endocrinologi renumiți până la experți în stres și neurobiologie comportamentală.

De la moarte celulară la neurogeneză

Primii ani de cercetare s-au concentrat pe ideea dominantă la acel moment: stresul cronic duce la moartea neuronilor hipocampici. Datele obținute din analize umane și modele animale au contestat însă această ipoteză. Momentul de cotitură a fost descoperirea conceptului de neurogeneză adultă și potențialul său explicativ pentru modificările structurale observate după stres, recuperare sau tratamente.

Această reorientare conceptuală l-a condus către consolidarea uneia dintre cele mai active linii de cercetare din laboratorul său: relația dintre stres, îmbătrânire, neurogeneză și tulburări neurodegenerative, precum boala Alzheimer.

Construirea unei comunități științifice și dezvoltarea leadershipului

Un moment marcant în cariera sa a fost tranziția de la colaborator la lider de grup, după plecarea mentorei sale, Marian Joëls. Luarea deciziei de a rămâne la Amsterdam a permis dezvoltarea unei echipe interdisciplinare care astăzi reunește specialiști în stres, plasticitate, neuroimunologie, imagine cerebrală și algoritmi computaționali. Lucassen subliniază importanța rețelelor internaționale și a discuțiilor științifice aprofundate, considerate un ingredient esențial al progresului în neuroștiințe.

Direcții științifice actuale

Cercetările sale se axează pe trei domenii majore:

• Neurogeneză adultă – reinterpretată prin instrumente moleculare moderne, inclusiv secvențiere pe nuclee unice și algoritmi de învățare automată, pentru a clarifica rolul său în creierul uman.
• Programarea plasticității cerebrale în viața timpurie – investigarea modului în care stresul, îngrijirea parentală și experiențele pozitive influențează vulnerabilitatea sau reziliența la depresie și demență.
• Mecanisme moleculare în tulburările cerebrale – utilizarea analizelor multi-omice pe țesut cerebral uman postmortem, integrate cu instrumente din chimia neurofarmacologică, pentru a descoperi noi mecanisme implicate în patofiziologia bolilor cerebrale.

Rezultate și impact

Lucassen își propune o abordare prudentă, recunoscând complexitatea creierului, dar vede potențial în utilizarea plasticității cerebrale ca fereastră terapeutică. Grupul său a contribuit semnificativ la înțelegerea relației dintre stres, neurogeneză și vulnerabilitatea la boală, a participat la consorții internaționale privind demența și oboseala cronică și a format generații de cercetători care continuă să influențeze domeniul.

Un mesaj central al activității sale este importanța echilibrului între rigoarea detaliului experimental și perspectiva largă asupra creierului ca sistem adaptativ, modelat de interacțiuni continue între biologie și mediu.

În plan societal, Lucassen atrage atenția asupra necesității de a reduce birocrația, de a proteja cercetarea pe animale acolo unde este indispensabilă, de a încuraja diversitatea în știință și de a combate mișcările antiștiințifice prin comunicare eficientă și transparență.

Lucassen, P. J. (2025). Paul J. Lucassen: How does our brain adapt to a changing and often challenging environment? How can we conceptualize brain plasticity in relation to (early) stress, nutrition, exercise, inflammation, and diseases such as depression and dementia? Brain Medicine. doi: 10.61373/bm025k.0140. https://genomicpress.kglmeridian.com/view/journals/brainmed/aop/article-10.61373-bm025k.0140/article-10.61373-bm025k.0140.xml