Singurătatea se corelează cu probleme de memorie, dar nu cu accelerarea declinului mental

Un studiu bazat pe datele din Survey of Health, Ageing and Retirement in Europe (SHARE), desfășurat între 2012 și 2019 a analizat relația dintre percepția singurătății și evoluția memoriei la adulții vârstnici, iar cercetarea arată că singurătatea este asociată cu performanțe cognitive inițiale mai scăzute, fără a influența ritmul declinului cognitiv. Rezultatele au fost publicate în revista Aging & Mental Health.

Idei principale

• Singurătatea este asociată cu scoruri mai mici ale memoriei la momentul inițial.
• Nu influențează semnificativ viteza declinului memoriei pe termen lung.
• Vârsta rămâne principalul determinant al declinului cognitiv.
• Depresia, diabetul și hipertensiunea afectează negativ performanța cognitivă.
• Activitatea fizică și implicarea socială au efecte protective.

 

Context

Singurătatea este definită ca o stare emoțională negativă rezultată din discrepanța dintre relațiile sociale dorite și cele reale și trebuie diferențiată de izolarea socială, care reflectă dimensiunea rețelei sociale.

La nivel european, prevalența singurătății la vârstnici variază între aproximativ 14% și 16%, cu valori mai ridicate la femei, iar diferențele regionale sunt semnificative, fiind mai mari în sudul și estul Europei.

Numeroase studii au asociat singurătatea cu depresia, stresul psihologic și scăderea satisfacției de viață, dar și cu deteriorarea cognitivă și riscul de demență. Totuși, rezultatele privind impactul asupra evoluției cognitive în timp sunt neuniforme, ceea ce justifică analize longitudinale detaliate.

Despre studiu

Analiza a inclus 10.217 participanți cu vârsta de minimum 65 de ani, fără istoric de demență sau afectare funcțională, selectați din valurile 5, 6 și 8 ale studiului SHARE.

Evaluarea memoriei a fost realizată prin testul de reamintire a unei liste de 10 cuvinte, în două componente:

• memorie imediată (reamintire imediată)
• memorie întârziată (după 5 minute)

Scorurile au variat între 0 și 10, fiind analizate longitudinal pe o perioadă de 6 ani.

Singurătatea a fost evaluată la momentul inițial utilizând versiunea scurtă a scalei UCLA, iar participanții au fost clasificați în:

• nivel scăzut
• nivel mediu
• nivel ridicat (≥6 puncte)

Distribuția în eșantion:

• 7,7% – singurătate ridicată
• 26,8% – nivel mediu
• 65,5% – nivel scăzut

Au fost incluși și factori de ajustare precum vârsta, sexul, starea de sănătate, depresia, activitatea fizică, participarea socială și comorbiditățile (diabet, hipertensiune).

Analiza statistică a utilizat modele de creștere pentru a evalua atât nivelul inițial, cât și rata de schimbare în timp.

 

Rezultate

Performanța inițială a memoriei

Participanții cu nivel ridicat de singurătate au prezentat scoruri semnificativ mai scăzute la momentul inițial:

• memorie imediată: β = −0.24
• memorie întârziată: β = −0.21

Această asociere a persistat după ajustarea pentru multiple variabile confuzive.

 

Evoluția memoriei în timp

Declinul cognitiv a fost similar între grupuri:

• −0.07 puncte/an pentru memoria imediată
• −0.08 puncte/an pentru memoria întârziată

Singurătatea nu a influențat semnificativ panta declinului, sugerând că impactul său este limitat la nivelul inițial al performanței cognitive.

 

Factori asociați cu memoria

Mai mulți factori au influențat nivelul inițial al memoriei:

• Factori negativi: vârsta, depresia, hipertensiunea, diabetul
• Factori protectori: sexul feminin, starea bună de sănătate, activitatea fizică, implicarea socială

Vârsta a fost cel mai important determinant atât pentru nivelul inițial, cât și pentru declinul în timp.

 

Diferențe regionale

Regiunile sudice și estice au prezentat scoruri mai scăzute ale memoriei la momentul inițial comparativ cu regiunea centrală:

• memorie imediată: β = −1.40
• memorie întârziată: β = −0.50

Aceste diferențe nu au fost asociate cu modificări ale ritmului declinului cognitiv și pot reflecta factori socioeconomici și istorici.

 

Interpretarea relației dintre singurătate și cogniție

Rezultatele sugerează că singurătatea influențează mai degrabă „punctul de plecare” al funcției cognitive decât progresia declinului. Astfel, aceasta poate acționa ca un factor de vulnerabilitate sau ca un indicator precoce al alterării cognitive.

De asemenea, singurătatea poate funcționa ca mediator între alți factori de risc și deteriorarea cognitivă, amplificând efectele acestora.

Concluzii

Singurătatea este asociată cu performanțe mai scăzute ale memoriei la vârstnici, dar nu accelerează declinul cognitiv pe termen lung. Impactul său este mai redus comparativ cu factori precum vârsta sau comorbiditățile metabolice.

Aceste date sugerează că intervențiile asupra singurătății ar putea îmbunătăți nivelul funcției cognitive, fără a influența neapărat evoluția acesteia în timp. Evaluarea singurătății ar trebui integrată în practica clinică pentru o abordare holistică a sănătății cognitive la vârstnici.

Venegas-Sanabria, L. C., et al. (2026). Memory trajectories in lonely individuals in Europe: an analysis of the Survey of Health, Aging, and Retirement in Europe (SHARE). Aging & Mental Health. DOI: 10.1080/13607863.2026.2624569. https://www.tandfonline.com/doi/full/10.1080/13607863.2026.2624569 Image by freepik on Freepik