Studiu: un miliard de persoane din intreaga lume sufera de hipertensiune

Data publicării: 15-05-2007

Cifrele sunt socante: aproape un miliard de persoane din intreaga lume au presiunea arteriala crescuta si peste jumatate de miliard vor gazdui acest „ucigas latent” pana in 2025, conform unui amplu studiu, preluat de Associated Press.
    si nu este vorba de o problema specifica doar statelor occidentale, care se confrunta cu o rata a obezitatii din ce in ce mai mare. in unele parti ale Africii, presiunea arteriala crescuta a devenit un lucru comun.
    Aceste date se traduc prin milioane de morti in intreaga lume, provocate de bolile de inima. Cu toate acestea, hipertensiunea nu suscita atentia care i se cuvine, dar care i se acorda din plin gripei aviare, de pilda, care pana in prezent a ucis mai putin de 200 de oameni.
    „Hipertensiunea a devenit un subiect perimat. Nu mai e la moda”, a declarat dr. Jan Ostergren, de la Spitalul Universitar Karolinska, din Suedia.
    Cercetatorul este co-autor al unui studiu privind impactul global al presiunii arteriale crescute. Scopul studiului este acela de a convinge tarile lumii sa-si concentreze eforturile pentru a lupta impotriva acestei dereglari a organismului, asa cum au facut-o si in trecut in cazul bolilor infectioase. 
    Celalalt autor al studiului, dr. Sidney Smith, de la Universitatea din North Carolina, a precizat ca hipertensiunea afecteaza nu numai inima, ci si alte organe importante. Presiunea arteriala crescuta este principala cauza a atacurilor cerebrale si a insuficientei renale. Totodata, ea joaca un rol important in orbire si dementa.
Sursa: Rompres, 15-05-2007, Vizualizari 478
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.