Suma din redirecţionarea a 2% din impozitul pe venit pentru ONG-uri, mai mică în 2016 faţă de 2015

Data publicarii: 13-02-2018

Suma totală obţinută de organizaţiile neguvernamentale prin mecanismul de redirecţionare a 2% din impozitul pe venit a fost mai mică în 2016 faţă de 2015, respectiv 116.229.529 lei, faţă de 157.827.402 lei, potrivit datelor ANAF furnizate la cererea Organizaţiei Salvaţi Copiii România.

Potrivit unui comunicat al Organizaţiei Salvaţi Copiii transmis AGERPRES, şi dinamica entităţilor non-profit către care au fost redirecţionate cele două procente din impozitul pe venit este una negativă - în 2016 au fost 27.611 de astfel de entităţi, faţă de 29.633 în anul precedent.

De asemenea, a scăzut şi numărul contribuabililor care au decis să sprijine astfel cauzele sociale - 1.482.266 în 2016, faţă de 1.838.674 în 2015, în condiţiile în care se remarcase un trend pozitiv în anii anteriori, fiind pentru prima dată în 15 ani când suma scade atât de drastic, precizează sursa citată.

"Mecanismul de redirecţionare a 2% din impozitul pe venit către cauze sociale este unul extrem de important. Pe de o parte, pentru că fondurile astfel obţinute ajung direct la beneficiarii sociali, prin programe coerente şi ţintite. În al doilea rând, pentru că este vorba despre un mecanism capabil să creeze o cultură socială a solidarităţii: oamenii se interesează, cunosc problemele societăţii în care trăiesc, înţeleg soluţiile pe care sectorul neguvernamental le oferă şi îşi asumă partea lor de responsabilitate faţă de cei aflaţi în nevoie, dar şi faţă de societate. (...) Este extrem de important felul în care un copil vine pe lume şi, din păcate, în România un prematur nu supravieţuieşte în orice maternitate. Îi încurajăm pe contribuabili să ne fie alături în continuare şi să investească nemijlocit în programul de reducere a mortalităţii infantile", a declarat Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv al Organizaţiei Salvaţi Copiii România, citată în comunicat.

Conform sursei citate, în ceea ce priveşte suma totală redirecţionată către Salvaţi Copiii România, pentru programul de dotare a maternităţilor cu aparatură medicală vitală, este primul an când ANAF nu a virat suma totală provenită prin acest mecanism, până la finalul anului trecut.

"Până la această dată, suma procesată este de 205.791 euro pentru anul fiscal 2016, numărul aproximativ al celor care au ales să contribuie activ la salvarea prematurilor fiind de 12.625. Prin comparaţie, în anul 2016 peste 18.900 de contribuabili au ales să completeze formularul pentru Salvaţi Copiii, suma redirecţionată fiind de 355.981 euro, pentru anul fiscal 2015", precizează sursa citată.

Organizaţia Salvaţi Copiii continuă în 2018 campania de promovare pentru redirecţionarea a 2% din impozitul anual pe venit şi îi invită pe contribuabili să îi fie alături în demersul de a dota maternităţile din România cu aparatură de ultimă generaţie, cu scopul de a asigura asistenţă medicală adecvată copiilor născuţi prematur.

În ultimii şase ani, Salvaţi Copiii România a investit peste trei milioane de euro în dotarea a 78 de maternităţi şi secţii de nou-născuţi din 40 de judeţe cu aproximativ 393 de echipamente medicale, care au ajutat la supravieţuirea a peste 34.000 de copii, se mai arată în comunicat.
Sursa: Agerpres, 13-02-2018, Vizualizari 59
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
Aplicația Activ (by ROmedic)
Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

Accesează gratuit Aplicația
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.