Sunt însărcinată. Ce ar trebui să fac sau să evit pentru a avea un copil sănătos?

©

Autor:

Sunt însărcinată. Ce ar trebui să fac sau să evit pentru a avea un copil sănătos?
Sarcina este un proces normal, fiziologic, însă foarte complex și fascinant din punct de vedere medical. Deoarece organismul unei viitoare mămici trece printr-o multitudine de transformări menite să permită o cât mai bună dezvoltare a produsului de concepție, respectiv a fătului, iată ce este necesar să știi pentru grija sănătății tale și a viitorului tău bebeluș:

Mergi la medic pentru un consult de specialitate

Indiferent că ești la prima sarcină sau nu, supravegherea medicală prenatală este foarte importantă. În funcție de diverși factori (vârstă, stare de nutriție, boli congenitale, genetică) se poate ca perioada de graviditate să decurgă normal sau pot apărea complicații. De aceea e bine să știi că medicina permite realizarea unei varietăți de teste prin care evoluția sarcinii poate fi evaluată pas cu pas, iar în acest fel te poți asigura că tu și copilul tău sunteți bine, prevenind sau tratând eventualele probleme.

De asemenea, întreabă medicul înainte de a lua medicamente, întrucât foarte multe dintre acestea nu sunt indicate în timpul sarcinii, afectând dezvoltarea fetală. Totodată, nu uita că și medicamentele aparent banale și remediile naturiste pot avea efecte adverse.

Adoptă o alimentație echilibrată

Este important să știi că dezvoltarea viitorului bebeluș depinde mult de ceea ce alimentația ta îi oferă – calitatea hranei tale influențează dezvoltarea lui intrauterină. Conform noului ghid australian pentru dietă (Australian Dietary Guidelines) recomandările în materie de alimentație pentru femeile însărcinate sunt următoarele:
  • Alege alimente nutritive care să te mențină activă, energică și cât mai în formă. 
  • Consumă multă apă pentru a te hidrata. 
  • Consumă alimente variate în fiecare zi, care să acopere cât mai multe dintre necesitățile nutritive necesare dezvoltării fetale armonioase – alege legumele, fructele, carnea, ouăle, laptele și alte surse de glucide, proteine, lipide și vitamine esențiale. 
  • Evită să consumi băuturi carbogazoase cu un conținut crescut de zahăr, evită alimentele care conțin grăsimi saturate (margarină, untură, unt), evită alimentele foarte sărate, evită alcoolul. 
  • Evită ouăle vechi, pentru a evita riscul infecției cu Salmonella, evită peștele nepreparat termic sau cu un conținut crescut de mercur (în special peștii prădători).
  • Evită cofeina în exces.
  • Prepară și depozitează mâncarea în condiții igienice pentru a preveni infecțiile digestive ce pot avea repercursiuni grave asupra sarcinii. (1), (4), (5), (6) 

Asigură-ți necesarul optim de vitamine în fiecare zi

Pe durata sarcinii este important să consumi mai multe vitamine și minerale, atât pentru o dezvoltare armonioasă a copilului, cât și pentru propria ta sănătate. Deoarece unii nutrienți, de cele mai multe ori, nu sunt asimilați în cantități optime direct din alimente, se recomandă suplimentarea dietei cu: acid folic (previne defectele de tub neural), vitamina C – previne desprinderea prematură al placentei, grăsimi Omega 3 (ajută la dezvoltarea creierului) etc. Astfel, poți lua  un amestec de multivitamine sau vitamine prenatale care să conțină 400 mg de acid folic, zilnic. (4) 

Încearcă să faci mișcare în fiecare zi

Mersul pe jos, plimbările și chiar exercițiile de aerobic cu o intensitate moderată sunt binevenite pe timpul sarcinii. Astfel, se menține tonusul organismului matern, este asigurată îmbunătățirea circulației sangvine și ulterior, travaliul este mai ușor de suportat. Conform studiilor realizate, activitatea fizică  nu reprezintă un risc pentru integritatea dezvoltarii fetale, atâta timp cât nu se exagerează cu intensitatea efortului pe care îl presupun exercițiile fizice și cu durata acestora. Un alt exemplu bun de activitate care te ajută să rămâi activă pe durata sarcinii este reprezentat de exercițiile în apă - acestea nu sunt foarte solicitante, te ajută să te relaxezi și îmbunătățesc circulația. O situație aparte o reprezintă cea în care, din cauza unor eventuale complicații, pentru ca sarcina să fie dusă cu bine la termen, este recomandat repausul total. (3), (7) 
           

Renunță la fumat și la consumul de alcool și de droguri

Componența țigărilor, nicotina și monoxidul de carbon reprezintă un factor de risc pentru sarcină. Nicotina acționează pe vasele de sânge și duce la vasocontricție, iar în acest fel mai puțini nutrienți și oxigen ajung la fetus. Astfel, apar riscuri precum întârzieri sau probleme în dezvoltare, desprinderea prematură a placentei, nașterea prematură, avort etc. Alcoolul și drogurile în exces, de asemenea periculose pentru sarcină, influențează în mod negativ dezvoltarea produsului de concepție. (4), (8) 
               

Evită expunerea fătului la raze X

În general, examinările cu raze X pe timpul sarcinii nu sunt considerate foarte periculoase pentru sarcină dacă nu vizează abdomenul sau organele reproductive. Prin expunerea abdomenului la raze X, radiațiile sunt transmise către produsul de concepție și pot determina anomalii în diviziunea celulară, deci probleme în dezvoltare. Este foarte important ca în cazul necesității unei investigații imagistice, medicul să știe de existența sarcinii, deoarece există și alte metode (ultrasunete, rezonanța magnetică) care nu folosesc radiațiile și elimină riscurile expunerii la acestea. Ecografia se poate realiza cu siguranță deoarece nu presupune folosirea unor raze X, este o metodă de ultrasonografie. (9)

Evită unele vaccinuri

Consultă medicul înainte de a alege să faci un anumit vaccin – unele sunt benefice, protejează mama și fătul, altele pot crea probleme pe durata perioadei gestaționale.
Printre vaccinurile acceptate în timpul sarcinii sunt:
  • vaccinul antigripal,
  • vaccinurile antihepatita A și B (dacă vă deplasați în zone cu risc de infecție) și
  • vaccinul antitetanic - acesta realizându-se între saptămânile 27-36. (2), (10)

Ferește-te de toxoplasmoxă

Toxoplasmoza este o afecțiune parazitară pe care o putem dobândi prin intermediul oochiștilor din fecalele de pisică, infectată la rândul ei cu Toxoplasma gondii sau prin carnea neprelucrată termic corespunzător, de la animale infectate cu același parazit. Aceasta infecție poate da naștere unor anomalii congenitale, de aceea este recomandat suportul medical în cazul infectării. (11) 

Evită substanțele toxice

Evită insecticidele, dizolvanții (pentru vopsele etc.), plumbul, mercurul - nu toate produsele au avertismente legate de utilizarea în timpul sarcinii. Când nu ești sigură dacă un produs prezintă riscuri pentru sarcină, întreabă medicul înainte de a-l utiliza. (2)

Fii activă, dar nu uita să te relaxezi

Este important să rămâi în continuare activă. Majoritatea femeilor continuă să lucreze în timpul sarcinii, atunci când munca lor nu reprezintă un risc pentru sarcină.

Însă, nu uita că, cu cât sarcina evoluează și se apropie de termen, ortostatismul îndelungat poate provoca dureri ale coloanei vertebrale, dar și faimoasele varice. Pe de altă parte, folosește creme hidratante și uleiuri de corp pentru a evita apariția vergeturilor la nivelul abdomenului.

De asemenea, citește cărți, urmărește filme, mergi la cursuri prenatale sau vorbește cu femei care au trecut deja prin experiența sarcinii. Întreabă-ți medicul despre cursurile prenatale pentru tine și partenerul tău al cărui suport este de asemenea foarte important - toate acestea te pregătesc mai bine pentru naștere.

Data actualizare: 27-02-2015 | creare: 24-01-2007 | Vizite: 7191
Bibliografie
1. The new Australian Dietary Guidelines for pregnancy – what’s changed, link:https://www.matermothers.org.au/journey/pregnancy/the-new-australian-dietary-guidelines
2. Surviving pregnancy - tips from an Obstetrician link: https://www.matermothers.org.au/journey/pregnancy/surviving-pregnancy
3. Water exercise in pregnancy link: https://www.matermothers.org.au/journey/pregnancy/water-exercise-in-pregnancy-(1)
4. Rules to Follow and Which to Bend, link: https://www.lamaze.org/DosAndDonts
5. Healthy eating during your pregnancy, link: https://www.nhmrc.gov.au/_files_nhmrc/publications/attachments/n55h_healthy_eating_during_pregnancy.pdf
6. Nine months of nutrition: For a growing baby and a glowing mum , link: https://www.matermothers.org.au/journey/pregnancy/nine-months-of-nutrition-a-growing-baby-and-a-glow
7. Physical Activity, link: https://www.cdc.gov/physicalactivity/everyone/guidelines/pregnancy.html
8. Tobacco, Alcohol, Drugs, and Pregnancy, link: https://www.acog.org/Patients/FAQs/Tobacco-Alcohol-Drugs-and-Pregnancy
9. Is it safe to have an X-ray during pregnancy? link: https://www.mayoclinic.org/healthy-living/pregnancy-week-by-week/expert-answers/x-ray-during-pregnancy/faq-20058264
10.Which vaccines during pregnancy are recommended and which ones should I avoid?, link: https://www.mayoclinic.org/healthy-lifestyle/pregnancy-week-by-week/expert-answers/vaccines-during-pregnancy/faq-20057799
11.Parasites - Toxoplasmosis (Toxoplasma infection), link: https://www.cdc.gov/parasites/toxoplasmosis/
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune: