SUUB: Testări alergologice epicutanate PATCH - gratuit, în ambulatoriul spitalului

Data publicării: 11-01-2019

Testări alergologice epicutanate, care sunt recomandate în cazul pacienţilor cu dermatită de contact, se pot face gratuit în ambulatoriul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, testarea alergologică epicutanată PATCH se face la SUUB pe baza biletului de trimitere de la medicul de familie.

Testarea constă în aplicarea unor plasturi cu produse standardizate (cu extracte de alergene).

"Pacienţii pot veni şi cu produsele lor. Spre exemplu, dacă o pacientă are o alergie la o anumită cremă sau un anumit fard, poate veni cu ele şi, pe lângă produsele standardizate pe care le avem, adăugăm şi produsul respectiv. Plasturii cu aceste produse puse în ei se lipesc pe piele curată, în general, pe spatele pacientului", a declarat medicul specialist alergologie şi imunologie clinică Brînduşa Petruţescu.

Ea a explicat că pacientul stă 48 de ore cu acel leucoplast, cu indicaţia ca în acest interval de timp să nu se spele pe zona respectivă.

"După 48 de ore, pacientul revine la control, atunci când se scoate plasturele. În cazul în care reacţia nu este clar pozitivă sau clar negativă, pacientul este chemat după 72 de ore la un alt control, pentru a vedea exact reacţia pielii în zona unde a fost aplicat leucoplastul. Medicul va stabili apoi tratamentul care trebuie urmat", mai spune medicul.

Dermatita de contact alergică reprezintă o reacţie de hipersensibilitate întârziată, în care, după contactul iniţial cu o substanţă străină, la reexpunere apare inflamaţie mediată imunologic, precizează medicul.

"În cazul dermatitei de contact alergică apar pete roşii, aspre, cu prurit pe zona în care pacientul a venit în contact cu substanţa care-i produce alergia. Petele se extind apoi la distanţă, cu mâncărime şi leziuni şi tot reapar la contactul cu alergenul respectiv", menţionează dr. Petruţescu.

Specialiştii susţin că, în general, aceste reacţii alergice nu apar la primul contact cu un alergen, dar dacă la următorul contact cu substanţa străină se observă că roşeaţa persistă mai mult de 48 ce ore, cu senzaţie de prurit (mâncărime) intensă şi începe să se extindă, pacienţii trebuie să se adreseze medicului.

"Alergia la metale are o prevalenţă mare în rândul populaţiei. Foarte multe femei au alergie la nichel, spre exemplu. Expunerea ambientală la metale se face, în special, prin bijuterii şi accesorii vestimentare", spun medicii.
Sursa: Agerpres, 11-01-2019, Vizualizari 163
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.