Tătaru: Se reiau slujbele religioase în exteriorul bisericii; se deschid hotelurile

Data publicării: 15-05-2020

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat joi seara, după şedinţa Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, că se vor relua slujbele religioase, dar în exteriorul bisericilor.

De asemenea, Tătaru a declarat că se vor redeschide hotelurile, urmând ca regulile să fie stabilite printr-un ordin comun cu Ministerul Economiei.

"Începând cu 15 mai, se reiau şi slujbele religioase în exteriorul bisericii. Este un prim pas pentru a face o evaluare ulterioară în decurs de 14 zile a acestei măsuri şi a putea în etapa viitoare să dăm voie să se ţină slujbe şi în biserică. Aceste reguli care au fost evaluate şi enunţate împreună cu Institutul Naţional de Sănătate Publică vor fi într-un ordin comun al ministrului Sănătăţii cu Secretariatul pentru Culte. Se reiau sau se deschid hotelurile şi în acest context vom avea un ordin comun, care va specifica regulile, împreună cu ministrul Economiei", a precizat ministrul Sănătăţii.

Tătaru a mai anunţat că regulile pentru deschiderea saloanelor de îngrijire corporală se vor regăsi într-un ordin comun cu ministrul Economiei şi ministrul Muncii.

În cazul redeschiderii muzeelor, regulile vor fi detaliate într-un ordin comun al ministrului Sănătăţii cu ministrul Culturii.

"Menţionez în continuare că se reiau în acest context şi activităţile desfăşurate în cabinetele de stomatologie, cu reguli aferente, pe care le veţi găsi într-un ordin al ministrului Sănătăţii. Pacienţii pentru cabinetele de stomatologie care au şi patologie COVID se vor putea trata în cabinete special desemnate. Odată cu 15 mai, se reiau şi activităţile medicale pentru patologia non-COVID, care, specific, se vor desfăşura după reguli sanitare epidemiologice în unităţile sanitare desemnate non-COVID. Rămânem în continuare într-o pandemie, rămânem în continuare cu spitalele de fază 1, fază 2 şi suport COVID pregătite. Suntem în continuare în desfăşurarea unei patologii pe care o avem şi nu trebuie să o scăpăm din mână. Există un moment al relaxării care trebuie bine gestionat, există un moment al relaxării care nu trebuie să uite de precauţii şi de reguli. Vom evalua această relaxare şi primele măsuri la 14 zile. Evaluarea ne va da şi măsura continuării cu alte relaxări sau intervenţia pentru a corecta în cazul în care vom avea o creştere a numărului de cazuri noi", a mai spus Tătaru.
Sursa: Agerpres, 15-05-2020, Vizualizari 17
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
 
 
 
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.