Testări gratuite pentru aproape 1.000 de persoane din mediu rural pentru depistarea bolilor oncologice

Data publicării: 30-09-2022

Testări gratuite pentru aproape 1.000 de persoane din mediu rural pentru depistarea bolilor oncologice Aproximativ 1.000 de persoane din mediul rural vor beneficia de testări medicale gratuite în weekend-urile din perioada 24 septembrie - 20 noiembrie, în cadrul caravanei "Nu am făcut destul", organizată de Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC).

Potrivit unui comunicat remis joi AGERPRES, investigaţiile au ca scop depistarea bolilor oncologice şi includ analize de sânge şi urină, ecografii mamare, consult urologic cu ecografie, teste PSA pentru prostată, dermatoscopii pentru depistarea afecţiunilor pielii, evaluare pentru riscul de cancer pulmonar, măsurarea tensiunii, glicemiei, greutăţii, înălţimii şi a riscului de a face boli cardiovasculare.

Testele vor fi realizate de medici specialişti şi rezidenţi, asistente medicale, studenţi la facultăţi de medicină şi elevi la şcoli postliceale sanitare.

Caravana se află la cea de-a noua ediţie şi anul acesta va ajunge în judeţele Argeş (comunele Brăduleţ, Corbeni şi Ştefan cel Mare), Dâmboviţa (Brăneşti), Prahova (Teşila), Giurgiu (Hotarele şi Izvoarele) şi Ilfov (Periş).

Calendarul ediţiei din acest an este următorul:

- 1 şi 2 octombrie - comuna Brăduleţ, Argeş

- 8 şi 9 octombrie - comuna Corbeni, Argeş

- 8, 15 şi 16 octombrie - comuna Brăneşti, Dâmboviţa

- 15, 22 şi 23 octombrie - comuna Teşila, Prahova

- 22, 29 şi 30 octombrie - comuna Hotarele, Giurgiu

- 29 octombrie, 5 şi 6 noiembrie - comuna Izvoarele, Giurgiu

- 5, 12 şi 13 noiembrie - comuna Periş, Ilfov

- 12, 19 şi 20 noiembrie - comuna Ştefan cel Mare, Argeş.

Elementul de noutate din acest an constă în efectuarea a câte două vizite în fiecare sat. În primul weekend se vor recolta probele de sânge şi urină, iar în al doilea, odată cu venirea rezultatelor, se vor alătura şi medicii pentru investigaţii mai amănunţite, au anunţat organizatorii.

Pe lângă testările medicale gratuite, caravana aduce şi o importantă componentă educaţională pacienţilor din mediul rural. Aceştia vor fi în dialog constant cu medicii şi voluntarii despre importanţa prevenţiei şi investigaţiilor medicale, vor avea acces la pliante şi broşuri informative şi vor putea vizualiza video-uri educative în sălile de aşteptare. De asemenea, pacienţii cu suspiciuni de cancer vor fi redirecţionaţi pentru investigaţii suplimentare gratuite şi sprijiniţi pe tot parcursul acestui proces.

Pe parcursul celor opt ediţii precedente, caravana a testat peste 8.500 de persoane din localităţi rurale din 35 de judeţe, cu implicarea a peste 500 de medici, asistente şi studenţi voluntari.
Sursa: Agerpres, 30-09-2022, Vizualizari 96
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.