Testari gratuite pentru depistarea cancerului de san - Caravana „Nu am facut destul” vine in Timis, Hunedoara, Arad, Satu Mare si Bihor

Data publicării: 01-10-2019

Testari gratuite pentru depistarea cancerului de san - Caravana „Nu am facut destul” vine in Timis, Hunedoara, Arad, Satu Mare si Bihor Peste 1.000 de femei din mediul rural vor fi testate gratuit in urmatoarele doua luni pentru depistarea cancerului mamar. Caravana „Nu am facut destul” strange, pentru al saselea an la rand, medici si studenti la Medicina care vor oferi consultatii si informatii in 14 sate din judetele Timis, Hunedoara, Arad, Satu Mare si Bihor.

Pe langa testarile pentru cancerul de san (examinare clinica, ecografie mamara, mamografie), medicii si studentii voluntari fac analize pentru inima (tensiune, puls, EKG), controale ale alunitelor suspecte, spirometrii pentru a verifica functia plamanilor, asigura calcularea indicelui de masa corporala (pentru gradul de obezitate) si fac teste pentru diabet (masurarea glicemiei).

Calendarul campaniei „Nu am facut destul 2019”

  • 5 octombrie – Dudestii Noi, judetul Timis;
  • 6 octombrie – Teliucu Inferior, judetul Hunedoara;
  • 12 octombrie – Semlac, judetul Arad;
  • 13 octombrie – Petris, judetul Arad;
  • 18 octombrie – Botiz, judetul Satu Mare;
  • 19 octombrie – Amati, judetul Satu Mare;
  • 26 octombrie – Brusturi, judetul Bihor;
  • 27 octombrie – Telechiu, judetul Bihor;
  • 2 noiembrie – Ghiorac, judetul Bihor;
  • 3 noiembrie – Dobresti, judetul Bihor;
  • 9 noiembrie – Hinchiris, judetul Bihor;
  • 10 noiembrie – Colesti, judetul Bihor;
  • 16 noiembrie – Hasmas, judetul Arad;
  • 17 noiembrie – Beliu, judetul Arad.

Campania de testare si informare „Nu am facut destul” este organizata de Federatia Asociatiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) in parteneriat cu Asociatia Pacientilor Cronici din Romania (APCR).

„Incercam in acest fel sa ajungem noi la cei care nu reusesc sa vina decat foarte rar la medic. Acolo unde medicii descopera suspiciuni la ecografie, mergem mai departe – ne asiguram ca femeile fac, tot gratuit, mamografie in clinici de specialitate. Nu lasam pe nimeni de izbeliste. Descoperit la timp, cancerul mamar este tratabil”, spune Cezar Irimia, presedintele Federatiei Asociatiilor Bolnavilor de Cancer (FABC).

In Romania, cancerul mamar ajunge sa ucida mai mult de 3000 de femei in fiecare an tocmai pentru ca nu este decoperit la timp. In lipsa unui program national de screening pentru depistarea precoce a bolii, specialistii trag un semnal de alarma si le indeamna pe femei sa isi faca lunar o autoexaminare si, cel putin o data pe an, sa mearga la control la medicul specialist.

„E foarte important sa depistam cazurile in situatii curabile. Acest lucru inseamna succes terapeutic, dar si costuri mai mici pentru sistemul national de sanatate. Clar, rezultatele se vad. Din pacate, nu avem inca in Romania un program national de screening pentru depistarea cancerului de san, in ciuda promisiunilor repetate din partea autoritatilor”, explica dr. Catalin Costovici, medic primar oncolog.

Experienta din anii trecuti a caravanei arata o femeie din 7 are o problema medicala la sani, insa refuza sa mearga la la doctor, fie de frica, fie de rusine. In judetele din Moldova, medicii au descoperit ca 4 din 5 femei nu facusera niciodata un control medical la sani, iar anul trecut, in judetele din Ardeal, au fost depistate doua cazuri de cancer mamar, peste media europeana care e de 1 caz la 1.000 de testari.

„Preventia nu se face cu promisiuni, asa cum crede Ministerul Sanatatii. Se face cu efort, cu implicare, cu seriozitate, cu un plan national si mai ales cu o finantare corecta. Noi nu am primit pana acum din partea Ministerului decat promisiuni”, atrage atentia Cezar Irimia.

Din 2014, de la prima editie a campaniei, caravana a trecut prin 25 de judete. Au fost implicati peste 250 de voluntari si au fost testate 5.408 de persoane din mediul rural.

Campania este sustinuta de Roche, iCredit, Novartis, Pfizer, Bristol-Meyers Squibb, Avon, Accu-Chek si de voluntari de la Organizatia Studentilor Medicinisti din Cluj (OSM Cluj), de la Societatea Studentilor in Medicina din Timisoara (SSMT) si de la Asociatia Studentilor Medicinisti din Oradea (ASMO). Perteneri media: TVR Cluj, TVR Timisoara, Radio Romania Timisoara, Radio Trinitas.

Mai multe detalii despre campanie si programul complet al caravanei pot fi gasite pe www.invingemcancerul.ro
Sursa: DeciSePoate, 01-10-2019, Vizualizari 416
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.