Testosteronul anuleaza capacitatea de empatie la femei

Data publicării: 15-02-2011

Chiar şi o doză mică de hormoni masculini diminuează capacitatea femeilor de a ghici starea de spirit a unei persoane, susţin experţi britanici şi olandezi, transmite Reuters.

Cercetători de la Universitatea Cambridge şi colegi ai lor olandezi de la Universitatea Utrecht au testat în acest sens 16 voluntari, cărora li s-a propus să încerce să determine starea de spirit a unor persoane, după fotografii.

Femeile au făcut faţă acestei sarcini cu mai mult succes decât bărbaţii, însă - după cum s-a constatat - testosteronul, chiar şi în doze mici, reduce semnificativ capacitatea femeilor de a fi în empatie cu ceilalţi.

Este de remarcat faptul că femeile care au eşuat în experiment aveau degetul arătător mai scurt decât inelarul, iar raportul dintre lungimea celor două degete influenţează gradul de testosteron din organism. Raportul de mai sus este caracteristic de obicei bărbaţilor.

Experţii mai susţin că nivelul de testosteron afectează fătul în timpul sarcinii. În cazul în care copilul resimte efectele acestui hormon în faza intrauterină, aceasta poate duce la autism, o afecţiune ce nu permite copiilor să comunice în mod normal şi, în general, afectează relaţiile sociale ale acestora. Autismul se întâlneşte mai frecvent la băieţi.
Sursa: Agerpres, 15-02-2011, Vizualizari 1489
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.