''Tratamentul prin muzică'' poate contribui la combaterea anxietăţii înaintea unei intervenţii chirurgicale (studiu)

Data publicarii: 19-07-2019

Muzica ar putea reprezenta o alternativă la substanţele medicamentoase pentru liniştirea pacienţilor înaintea intervenţiilor chirurgicale, conform concluziei unui studiu efectuat în Statele Unite, citat vineri de Press Association.

Substanţa midazolam este uneori prescrisă ca sedativ pentru pacienţii care urmează o serie de proceduri medicale. Însă un studiu clinic efectuat în Statele Unite a descoperit că muzica ar putea fi la fel de eficientă pentru calmarea emoţiilor.

O echipă de oameni de ştiinţă de la Universitatea din Pennsylvania a explicat într-un studiu publicat în jurnalul Regional Anesthesia and Pain Medicine că anxietatea preoperatorie este des întâlnită şi poate creşte nivelul hormonului stresului din corp, ceea ce poate afecta ulterior recuperarea după intervenţiile chirurgicale.

Sedativele utilizate pentru tratarea anxietăţii pot avea efecte adverse care afectează respiraţia şi fluxul sanguin şi necesită monitorizare continuă, au adăugat specialiştii.

Pentru acest studiu, 157 de adulţi au fost împărţiţi în două grupuri - participanţii dintr-un grup au primit între 1 şi 2 miligrame de midazolam, injectat cu trei minute înainte de utilizarea unui anestezic local în vederea efectuării intervenţiei chirurgicale, iar cei din al doilea eşantion au ascultat la căşti seria muzicală ''Weightless'' semnată de Marconi Union.

Nivelul de anxietate al pacienţilor a fost măsurat cu ajutorul unei metode recunoscute.

Rezultatele au demonstrat că subiecţii din grupul care a ascultat muzică a prezentat acelaşi nivel de anxietate ca cei cărora li s-a administrat substanţa medicamentoasă, ceea ce sugerează că muzica a fost la fel de eficientă pentru calmarea anxietăţii.

Însă pacienţii cărora li s-a administrat substanţa medicamentoasă au fost mai mulţumiţi de experienţa generală în comparaţie cu cei din grupul care a ascultat muzică. Cercetătorii sugerează că acest lucru ar putea fi explicat de faptul că pacienţii nu şi-au putut exprima preferinţa în ceea ce priveşte muzica ascultată la căşti.

''Tratamentul prin muzică poate fi oferit ca alternativă la administrarea de midazolam înainte de antestezia locală. Însă sunt necesare studii mai aprofundate pentru a se afla dacă genul de muzică sau modul în care aceasta este livrată oferă avantaje superioare faţă de midazolam'', a notat echipa de oameni de ştiinţă.
Sursa: Agerpres, 19-07-2019, Vizualizari 90
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.