Tulcea: Proiect de 40 de milioane de euro pentru modernizarea Spitalului Judeţean de Urgenţă

Data publicării: 10-10-2018

Consiliul Judeţean (CJ) Tulcea va primi până la sfârşitul acestei luni studiul de fezabilitate pentru extinderea şi modernizarea Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU), valoarea totală a lucrărilor care urmează să fie executate fiind estimată la 40 de milioane de euro.

Preşedintele CJ, Horia Teodorescu, a declarat pentru AGERPRES că proiectul de modernizare a SJU Tulcea vizează reamenajarea Unităţii de Primire Urgenţe şi construirea unei clădiri noi pentru spital.

"În zona de Sănătate a judeţului avem mai multe proiecte. Vorbim însă despre un proiect major de 40 de milioane de euro care înseamnă extindere şi modernizare UPU, amenajarea unui corp nou. Mai avem un proiect pentru ambulatoriu şi alte proiecte pentru Spitalul TBC şi secţia Psihiatrie", a afirmat Teodorescu.

Judeţul Tulcea, potrivit sursei citate, va fi singurul din România care va putea atrage prin Programul Operaţional Regional 40 de milioane de euro pentru amenajarea unui asemenea obiectiv prioritar.

"Am luptat foarte mult pentru a modifica ghidul de finanţare al POR. Suntem singurii din ţară care au o alocare atât de mare pentru Sănătate, în contextul în care iniţial sumele erau destinate unor centre mici. Am spus că avem nevoie de un spital, fiindcă suntem o zonă turistică", a menţionat preşedintele CJ.

Conform acestuia, studiul de fezabilitate pentru proiectul de 40 de milioane de euro va fi predat CJ în maximum două săptămâni, iar etapa următoare de punere în aplicare a proiectului constă în organizarea licitaţiilor.

La rândul său, managerul SJU Tulcea, Tudor Năstăsescu, şi-a exprimat speranţa ca proiectul pentru extinderea şi modernizarea UPU să înceapă cât mai curând.

"Este nevoie de modernizarea UPU, pentru că aici vine toată lumea. Proiectul prevede dotarea cu aparatură medicală care va deservi strict UPU, aşa încât să nu mai vină toate urgenţele şi să stea pe computerul tomograf şi aparatul de radiografie din spital. Pe lângă achiziţia de aparatură, proiectul presupune şi amenajarea zonei pentru pacienţi şi aparţinători, pentru că spaţiul pe care-l au acum este foarte mic", a spus Năstăsescu, adăugând că în acest proiect va fi inclusă şi Secţia de Hemodializă.

Proiectele pentru Spitalul TBC şi Secţia Psihiatrie a SJU vizează, potrivit sursei menţionate, reabilitarea energetică.

Aflat în subordinea CJ, Spitalul Judeţean de Urgenţă este cea mai mare unitate spitalicească din Tulcea.
Sursa: Agerpres, 10-10-2018, Vizualizari 210
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.