Tulcea: Trei focare de pestă porcină africană, active în judeţ

Data publicării: 04-11-2019

În judeţul Tulcea mai sunt în momentul de faţă active numai trei focare de pestă porcină africană (PPA), în condiţiile în care în ultimul an numărul acestora s-a ridicat în total la 580, însă repopularea cu suine în zonele unde focarele au fost stinse este dificilă.

Directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA), Mitică Tuchilă, a declarat pentru AGERPRES că în gospodăriile private din judeţ mai evoluează un singur focar activ, în satul Visterna, acolo unde virusul a fost identificat săptămâna trecută.

"Avem active alte două focare la porcul sălbatic, în două fonduri de vânătoare, Beştepe şi Sălcioara, unde au fost găsiţi mistreţi pozitivi pentru virusul PPA cu anticorpi", a menţionat directorul Tuchilă.

El a mai spus că repopularea cu suine a gospodăriilor private în care a fost identificat virusul PPA este dificilă.

"Repopularea în judeţul Tulcea este dificil a se face din cauza evoluţiei PPA în populaţia de mistreţi. Conform Directivei 60/2002, perioada de restricţie este de 2 ani pe o rază 13 kilometri acolo unde a apărut cazul de mistreţ. În aceste zone, chiar dacă nu mai sunt focare în exploatare non-profesionale, nu se poate face repopularea decât după ce se ridică restricţia la porcul sălbatic", a menţionat directorul DSVSA.

Potrivit sursei, doar una din cele patru ferme comerciale care în urmă cu un an au fost afectate de PPA a fost repopulată, la solicitarea proprietarului fermei.

"Agentul economic din Garvăn a optat pentru a popula o treime din fermă pentru a vedea starea de sănătate şi evoluţia porcinelor într-o fermă în care a fost identificat virusul PPA. Alte două exploataţii nu intenţionează să populeze, iar cea de la Văcăreni ne-a notificat cu privire la această intenţie, dar din cauza unor neconformităţi în ceea ce priveşte biosecuritatea, infrastructura fermei, dar şi din punct de vedere logistic am amânat eliberarea avizului până la remedierea acestora", a precizat directorul Tuchilă.

În judeţul Tulcea, începând de anul trecut au fost înregistrate peste 580 de focare de PPA, iar de la bugetul statului s-au plătit despăgubiri de peste 46 de milioane de lei populaţiei şi fermelor comerciale. Focarele, înregistrate iniţial în mediul sălbatic din Delta Dunării, s-au extins ulterior şi în zona de terasă a judeţului.
Sursa: Agerpres, 04-11-2019, Vizualizari 61
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.