Ucraina/Peste 10.000 de dosare privind crime de război; la investigaţii participă şi poliţişti din alte ţări europene
Data publicării: 11-05-2022
Potrivit acestuia, anchetatorilor ucraineni care investighează crime de război li s-au alăturat poliţişti din mai multe ţări europene.
"Până în acest moment, Poliţia Naţională a Ucrainei a înregistrat 10.800 de anchete. Ce ţine de regiunea Kiev, într-adevăr a fost fixat un număr mare de crime de război şi, împreună cu procuratura, criminaliştii noştri fac cercetări. I-am implicat în acesta muncă şi pe colegii noştri din ţări străine, precum Polonia, Lituania şi Franţa. Împreună trebuie să detaliem şi trebuie să cercetăm orice crimă de război, pentru a nu apărea dubii când anchetele vor fi trimise în instanţe", a afirmat Klymenko.
Acesta a precizat că Poliţia Naţională a Ucrainei şi-a retras efectivele de poliţişti din zonele aflate sub ocupaţia armatei ruse.
"Pe teritoriile ocupate, Poliţia, unde a fost posibil, şi-a retras personalul, din cauză că existau încercări de a-i angaja pe poliţiştii noştri în nou-creata poliţie a ocupanţilor. Vă pot comunica că poliţiştii noştri au renunţat să facă acest lucru, pentru a nu se pune în pericol. Unde nu am reuşit să îi evacuăm la timp, datorită factorilor obiectivi, ei s-au refugiat pe cont propriu", a afirmat şeful Poliţiei Naţionale a Ucrainei.
Sursa: Agerpres,
11-05-2022, Vizualizari 105