Ucraina: Situaţie umanitară ''extrem de alarmantă'' în Donbas (ONU)

Data publicării: 17-06-2022

Ucraina: Situaţie umanitară ''extrem de alarmantă'' în Donbas (ONU) Situaţia umanitară din Ucraina, după aproape patru luni de invazie rusă, este ''extrem de alarmantă'', a semnalat vineri Organizaţia Naţiunilor Unite, în timp ce luptele dintre armata ucraineană şi cea rusă continuă să facă ravagii în estul ţării, relatează AFP.

''Situaţia umanitară pe întreg teritoriul Ucrainei, în special în estul Donbas, este extrem de alarmantă şi continuă să se deterioreze rapid'', afirmă Biroul Naţiunilor Unite pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (Ocha), într-un comunicat.

Potrivit Ocha, situaţia este "deosebit de îngrijorătoare" în Severodoneţk şi în jurul acestuia, ultimul punct de rezistenţă ucraineană din regiunea Lugansk, care se află aproape în întregime sub control rusesc.

Accesul la apă potabilă, la alimente şi la electricitate este ''redus'', a precizat Ocha, în principal din cauza luptelor care continuă să se intensifice şi care afectează grav populaţia civilă.

Ocha deplânge faptul că "cele două părţi beligeranţi, în acest stadiu, nu au ajuns încă la un acord pentru a facilita evacuarea civililor sau pentru a permite accesul ajutorului umanitar" în Severodoneţk şi în oraşul vecin Lisiciansk, care se află de mai multe zile sub bombardamente constante.

''În întreaga ţară, zonele rezidenţiale şi infrastructura civilă continuă să fie afectate, ceea ce duce la uciderea şi rănirea mai multor civili", a precizat agenţia ONU.

În pofida ''dificultăţilor enorme de acces'', ONU şi partenerii săi umanitari ''au ajuns la peste 8,8 milioane de persoane pe teritoriul Ucrainei de la începutul războiului'', a precizat organizaţia.

Potrivit ONU, 4.452 de civili au fost ucişi şi 5.531 au fost răniţi de la începutul invaziei ruseşti, la 24 februarie, conform ultimului bilanţ furnizat la 15 iunie. ONU subliniază în mod regulat că "cifra este probabil mult mai mare".
Sursa: Agerpres, 17-06-2022, Vizualizari 57
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
 
 
 
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.