UE sprijină obiectivele ARBACS în promovarea celulelor stem pentru terapii medicale

Data publicării: 05-07-2012

Parlamentul European a aprobat, cu o majoritate covârşitoare, recoltarea şi donarea voluntară a celulelor stem şi ţesuturilor, se arată într-un comunicat de presă al Asociaţiei Române a Băncilor Acreditate de Celule Stem(ARBACS), se arată într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.
Raportul prezentat în cadrul Comisiei Europene de la Bruxelles include afirmaţii încurajatoare privind legalizarea activităţilor dintre băncile de celule stem familiale şi cele publice.
Rezoluţia, după ce a fost susţinută mai bine de 2 ani de către Cord Blood Europe (CBE), a fost aprobată cu 54 de voturi favorabile, 4 împotrivă şi doar 2 abţineri.
ARBACS susţine pe deplin această rezoluţie care dezvoltă sistemul medical atât la nivel mondial, cât şi în România.
Rezoluţia aprobată încurajează recoltarea de celule stem din sângele de cordon ombilical la naştere şi creşterea frecvenţei acestui act medical la mai mult de 1% în rândul întregii populaţii europene.
Documentul recunoaşte progresele ştiinţifice semnificative realizate în domeniul celulelor stem din sângele din cordonul ombilical, care sunt o alternativă terapeutică promiţătoare în tratarea multor boli, inclusiv boli suferite de copii.
De asemenea, actualizează opinia favorabilă exprimată în 2004 de către EGE (European Group on Ethics in Science and New Technologies) cu privire la bankingul de celule stem din sângele placentar şi referitor la studiile medicale vizând noi perspective terapeutice de utilizare a acestor celule (propunere efectuata de partea română prin intermediul europarlamentarului Daciana Sârbu).
Rezoluţia reiterează ideea ca băncile acreditate trebuie consultate de către autorităţile publice atunci când acestea adună informaţii în vederea realizării unei campanii destinate părinţilor şi promovează o mai bună şi extinsă colaborare între băncile familiale şi cele publice.
Astfel, recoltarea celulelor stem este suplimentar legiferată, aprobată şi încurajată pe tot teritoriul Uniunii Europene, atât pentru băncile publice cât şi pentru cele familiale.
'Recoltarea de celule stem poate fi unică şansa de supravieţuire a copiilor bolnavi de leucemie sau alte maladii grave cu risc de mortalitate ridicat. Ne bucurăm că activitatea noastră este susţinută şi prin această inţiativă a Parlamentului European'a declarat dr. Tudor Panu - Cord Blood Center.
Asociaţia Română a Băncilor Acreditate de Celule Stem - ARBACS este o organizaţie non-guvernamentală, non-profit, apolitică şi independentă, care îşi propune să fie un partener de încredere al autorităţilor din domeniul sănătăţii şi al comunităţii medicale, contribuind activ alături de aceştia la crearea unui sistem de sănătate performant.
Sursa: Agerpres, 05-07-2012, Vizualizari 548
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.