Un donator, o infinitate de copii

Data publicării: 17-03-2008

Nimeni nu controleaza daca in Spania se nasc maximum sase copii din sperma sau din ovulele unui donator, cum prevede legea. Zeci de tineri, majoritatea studenti, doneaza sperma o data, sau de doua ori pe saptamana timp de minimum trei luni in cele 150 de centre de reproducere asistata din principalele orase. Donatia de ovule, mai complicata tehnic, este limitata la doua ori pentru o femeie. Desi in ambele cazuri este vorba de o initiativa altruista - importanta acestor donatii pentru familiile care doresc sa aiba copii biologici, sau pentru cercetare - avand in vedere ca nu exista registre, este imposibil sa se garanteze ca nu se nasc zeci de copii de la un singur donator, noteaza ziarul El Pais.
Desi prima normativa privind reproducerea asistata, aprobata acum 20 de ani si una din primele din lume (Legea privind Tehnicile de Reproducere Asistata din 1988), prevedea crearea unui registru al donatorilor de sperma si de ovule si ca cea in vigoare - din 2006 - o reitereaza, aceasta regula nu a fost aplicata. "Este imposibil sa se garanteze cati copii se nasc de la un donator. Singurul care stie este centrul de recoltare, dar in lipsa unui registru nu se poate verifica. Exista un vid, iar vina este a Administratiei centrale, care nu a abordat tema cu seriozitate", spune un medic. Directorul adjunct al Instituto Valenciano de Infertilidad (IVI) Juan Antonio Garcia Velasco afirma ca nu se stie "nici cati embrioni congelati exista in Spania, in lipsa datelor oficiale".
Potrivit datelor, in Spania se nasc 7.344 de copii anual gratie celor 38.886 de tratamente de fecundare in vitro, micro-inseminarii cu sperma, congelarii de embrioni, donatiei de ovule si diagnosticarii genetice de pre-implantare. Dar in lipsa unei contabilizari riguroase, se estimeaza ca numarul real al acestor copii ar fi de peste 10.000 pe ani, gratie acestor tehnici, la care se adauga alti 5.000 nascuti prin inseminare artificiala.
Un purtator de cuvant al ministerului Sanatatii recunoaste "dezordinea" din acest domeniu, subliniind ca "reproducerea asistata este o piata descentralizata si lipsita de protectie, cu peste 80% de centre private si ca in lipsa unor statistici generale, fiecare spune ce vrea, mai ales in privinta ratei succeselor unor astfel de practici". Embriologul Jose Antonio Castilla considera ca este esentiala punerea la punct a unui registru, un model in acest sens fiind cele existente in Germania, Italia, Marea Britanie sau Franta. O alta problema este cati copii trebuie sa se nasca de la un singur donator.
In tarile vecine Spaniei se pot naste intre 10 si 25 de copii de la un donator, astfel incat nu sunt limitate nasterile ci unitatile familiale. Cu alte cuvinte, o femeie poate avea mai multi copii de la acelasi donator, deoarece fratii nu se casatoresc intre ei. Cazul cel mai extrem sunt SUA, unde Societatea Americana de Reproducere permite nasterea de la un singur donator a 25 de copii la fiecare 800.000 de locuitori. Anunturi precum, "Doneaza sperma pentru 30 de euro", sau "Esti tanara si vrei bani, doneaza ovule", se gasesc in toate campusurile universitare din Madrid sau Granada. Si pe Internet isi fac anunturile unele centre, precum Instituto Marques, care ofera 900 euro pentru ovule si 50 de euro pentru sperma. Dar preturile variaza.
Banca de Sperma Ceife din Granada plateste 30 de euro pentru sperma si 600 pentru ovule. Obiectivul: studentii. Ei obisnuiesc sa doneze o data pe saptamana, de 18 sau de 20 de ori in total. Instituto Dexeus plateste intre 900 si 1.000 de euro pentru ovule, insa de la fiecare candidata cei valabili sunt in proportie de 10 - 15%. La Instituto Valenciano de Infertilidad, majoritatea femeilor care doneaza ovule o fac o data sau de maximum de doua ori. La o sedinta se obtin 6 sau 8 ovocite care se implanteaza apoi pacientei. La fiecare donatie se obtin doua doi sau trei embrioni, din care se nasc doar unul sau doi copii. De la un bun donator de sperma se pot obtine sase nascuti pe an, moment in care i se comunica ca nu mai poate sa doneze.
17-03-2008, Vizualizari 2708
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.