Un nou studiu corelează consumul moderat de alcool cu un risc mai mare de cancer

©

Autor:

Un nou studiu corelează consumul moderat de alcool cu un risc mai mare de cancer

Un studiu realizat de către Centrul de Adicţie şi Sănătate Mentală şi publicat în jurnalul Lancet Oncology, a descoperit că există o asociere între consumul de alcool şi riscul de apariţie al canceruui, respectiv cancerul de sân, colon sau cel oral.


Acest risc se regăsesţe chiar şi la persoanele cu un consum uşor sau moderat de alcool, respectiv două băuturi pe zi, reprezentând 1 din 7 din toate cazurile de cancer noi în 2020.


În anul 2020, în Canada, consumul de alcool a condus la 7. 000 de cazuri noi de cancer, după cum urmează:
• 24% au fost asociate cu cancer de sân
• 20% au fost asociate cu cancer de colon
• 15% au fost asociate cu cancer rectal
• 13% au fost asociate cu cancer oral şi hepatic


Dr. Jürgen Rehm susţine că orice consum de alcool implică anumite riscuri. În cazul femeilor, fiecare pahar de vin de dimensiuni standard, creşte riscul cu 6% de a dezvolta cancer de sân.


Cu toate că consumul de alcool este o problemă cauzatoare de cancer la nivel global, impactul acestuia este adesea trecut cu vederea sau chiar prea puţin cunoscut de către populaţie.


Din acest motiv, este necesară implementarea unor politici eficiente pentru creșterea gradului de conștientizare a publicului cu privire la legătura dintre consumul de alcool și riscul de cancer.


Medicii susţin că consumul de alcool a crescut de la începutul pandemiei, iar acest lucru se poate datora şi unor factori de stres.
Consecinţele consumului de alcool se arată greu în timp, fiind subtile iniţial. Pe de altă parte, consecinţele pe termen lung pot fi devastatoare, precum cancer sau boli hepatice.


Alcoolul poate cauza cancer prin diverse metode, precum afectarea reparării ADN‑ului, consumul cronic ce duce la ciroză hepatică sau o dereglare a hormonilor sexuali. Privind fumătorii, alcoolul poate potenţa riscul apariţiei cancerului la cap sau gât, prin creşterea absorbţiei agenţilor cancerigeni din tutun.

 

Ca şi prevenţie, epidemiologii se gândesc că limitarea disponibilităţii fizice de alcool şi a comercializării acestuia, precum şi mărirea preţurilor, poate avea un impact privind reducerea consumului de alcool.


Data actualizare: 19-07-2021 | creare: 19-07-2021 | Vizite: 326
Bibliografie
New study links moderate alcohol use with higher cancer risk, link:https://www.sciencedaily.com/releases/2021/07/210714110410.htm
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Exercițiile de aerobic pot proteja ficatul de efectele consumului cronic de alcool
  • Consumul moderat de alcool - chiar atât de benefic pe cât credem?
  • Consumul de alcool favorizează apariția cancerului, chiar și cel moderat
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum