Un pianist brazilian care nu îşi mai putea folosi mâinile cântă cu ajutorul unor mănuşi bionice

Data publicării: 06-11-2020

Apreciatul pianist brazilian Joao Carlos Martins, care nu a mai cântat folosindu-şi toate degetele de când şi-a pierdut abilitatea de a folosi mâna dreaptă în urma unui jaf petrecut în Bulgaria în 1995, interpretează din nou sonatele sale preferate de Bach graţie unei perechi de ''mănuşi bionice'', inventate de designerul industrial Ubiratan Bizarro, informează Reuters.


''Când mi-a arătat mănuşile, am glumit spunând că par să fie pentru box, nu pentru a cânta la pian'', a declarat Martins, în vârstă de 80 de ani, despre mănuşile negre, din neopren, realizate cu ajutorul unei imprimante 3D.

 

Foto: (c) Fernando Bizerra Jr. / EPA


 

Mănuşile sunt prevăzute cu nişte tije care determină degetele să sară în poziţia iniţială după ce au apăsat clapele, permiţând pianistului să îşi continue interpretarea.

Martins a cântat alături de orchestre importante din Statele Unite şi Europa şi a înregistrat operele complete pentru pian ale lui Bach, dar a trebuit să-şi încheie cariera din cauza rănilor suferite. Timp de mulţi ani a interpretat cu o singură mână şi degetul mare de la cealaltă mână, dar şi-a pierdut abilitatea de a-şi folosi mâna stângă din cauza distoniei focale, o afecţiune neurologică afectând muşchii.

''Să pot să-mi folosesc din nou degetele după mai bine de 20 de ani este un miracol pentru mine, la vârsta de 80 de ani'', a spus acesta.

 

Foto: (c) Fernando Bizerra Jr. / EPA


 

Bizarro spune că ideea i-a venit de la tehnologia folosită în cursele de maşini din circuitul de Formula 1. A avut la dispoziţie un buget mai mic de 100 de dolari pentru a realiza această primă pereche, utilizată de Martins, iar acum exportă produsul în Europa sub denumirea comercială de Bionic Extender Gloves.
Sursa: Agerpres, 06-11-2020, Vizualizari 97
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
 
 
 
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.