UNICEF avertizează cu privire la posibilitatea izbucnirii unei noi epidemii de holeră în Yemen

Data publicării: 26-03-2018

Holera s-ar putea răspândi din nou în Yemen în cazul în care organizaţiile umanitare nu vor beneficia de acces necondiţionat pentru a preveni o nouă epidemie, a avertizat duminică Fondul Internaţional pentru Urgenţe ale Copiilor al Naţiunilor Unite (UNICEF), citat de DPA.

Înainte de data la care se împlinesc trei ani de la izbucnirea conflictului din Yemen, Geert Cappelaere, directorul regional UNICEF pentru Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, a transmis un apel autorităţilor "din toate zonele ţării pentru a permite în mod necondiţionat acordarea ajutorului umanitar".

Deşi numărul cazurilor suspecte de holeră a înregistrat un declin în ultimele luni, epidemia din Yemen a afectat peste un milion de persoane şi a făcut peste 2.000 de victime, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

"Să nu ne amăgim. Holera va reveni. Sezonul ploios va începe peste câteva săptămâni, iar în lipsa unor investiţii considerabile holera va lovi din nou poporul yemenit şi copiii", a declarat Cappelaere într-o conferinţă de presă susţinută în capitala Iordaniei, Amman.

Copiii cu vârste sub 15 ani au alcătuit peste 40% dintre cazurile suspecte de holeră şi un sfert dintre decesele înregistrate din această cauză, conform UNICEF.

Yemen, una dintre cele mai sărace ţări din lumea arabă, a fost implicată în martie 2015 într-un conflict devastator între forţele proguvernamentale susţinute de Arabia Saudită şi rebeli houthi sprijiniţi de Iran.

"Irosim timp preţios discutând condiţiile impuse de ambele părţi, ceea ce ne împiedică să acordăm asistenţă umanitară", a subliniat Cappelaere care a efectuat săptămâna trecută o vizită în ţara sărăcită.

În opinia sa, cei trei ani de conflicte au dublat malnutriţia acută severă şi a adus sistemele sanitar şi educaţional în pragul colapsului.

În octombrie anul trecut, Biroul ONU pentru coordonarea problemelor umanitare (OCHA) a anunţat că peste 11 milioane de copii yemeniţi au nevoie de asistenţă umanitară. Aceşti copii sunt victime directe ale celei mai grave crize alimentare din lume, a unei epidemii fără precedent de holeră şi a lipsei de acces la servicii medicale şi nutriţionale, a adăugat OCHA.
Sursa: Agerpres, 26-03-2018, Vizualizari 221
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.