Universitatea de Medicină şi Farmacie organizează cursuri de iniţiere pentru jurnalişti în acordarea primului ajutor

Data publicării: 03-05-2019

Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" organizează, în premieră, cursul facultativ de iniţiere în acordarea primului ajutor "UMFără frontiere", dedicat exclusiv jurnaliştilor din România, care se va desfăşura în perioada 10-14 iunie.

Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei de învăţământ superior, cursul se doreşte a veni în completarea experienţei jurnalistice, în contextul în care, de cele mai multe ori, în cazurile dramatice (accidente rutiere sau de alt gen), jurnaliştii au demonstrat că pot fi prezenţi la faţa locului chiar şi înaintea echipajelor medicale de salvare.

Astfel, prin însuşirea unor tehnici precise privind acordarea primului ajutor, jurnaliştii vor fi instruiţi să intervină în cazuri de urgenţă majoră, putând astfel să dea o şansă în plus vieţii persoanelor aflate în impas.

"Noţiuni generale de fiziologie şi fiziopatologie şi aplicabilitatea lor în salvarea vieţii", "Identificare urgenţei, stări premergătoare stopului cardiorespirator", "Evaluarea generală a pacientului, conştienţă, respiraţie, circulaţie" sau "Primul ajutor în cazul hemoragiilor" sunt doar câteva dintre abordările acestui curs, la finalul căruia, în urma unei examinări riguroase, absolvenţii vor primi girul specialiştilor în domeniu ai UMF "Carol Davila" din Bucureşti să acorde, chiar şi în caz de forţă majoră, primul ajutor medical celor aflaţi în suferinţă.

Cursul se va desfăşura în perioada 10-14 iunie în incinta Palatului Facultăţii de Medicină din Bucureşti şi va cuprinde în fiecare zi două ore de studiu, dintre care 30 de minute - curs teoretic şi 90 de minute - activitate practică.

"Înainte de a şti sau de a cunoaşte, este imperios necesar să ne canalizăm toate energiile spre a învăţa, iar acest deziderat a fost dintotdeauna punctul de plecare spre infinitul cunoaşterii în medicină, despre care avocatul şi filozoful Petre Ţuţea spunea că este arta vindecării, care teoretic nu are nici o limită. Pornind de la acest deziderat, consider că jurnalismul, în profunzimea sa, nu apără numai democraţia, valorile şi istoria unui popor, ci mai cu seamă, viaţa acestuia, context în care, prin Universitatea noastră încercăm să ne alăturăm acestor concepte şi să aducem, prin acest curs, un plus de valoare vastei experienţe a jurnaliştilor din ţara noastră cărora, cu ocazia Zilei Mondiale a Libertăţii Presei le urez un sincer şi călduros La mulţi ani", a declarat rectorul UMF Carol Davila Ioanel Sinescu, potrivit comunicatului de presă.

Jurnaliştii care doresc să urmeze cursul gratuit de acordare a primului ajutor se pot înscrie începând de vineri până pe 1 iunie pe adresa rectorat@umfcd.ro.
Sursa: Agerpres, 03-05-2019, Vizualizari 245
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.