UPDATE/ 1.075 de cazuri noi de COVID-19; numărul total de îmbolnăviri - 53.186

Data publicării: 02-08-2020

1.075 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate, faţă de ultima raportare, în urma testelor efectuate la nivel naţional, informează duminică Grupul de Comunicare Strategică.


Acestea sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv, precizează GCS.

Până duminică, pe teritoriul României, au fost confirmate 53.186 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.

GCS arată că 27.592 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi şi 4.777 de pacienţi asimptomatici au fost externaţi la 10 zile după depistare.

Potrivit GCS, până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 1.240.273 de teste. Dintre acestea, 14.215 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 8.525 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical, iar 5.690 la cerere.
Sursa: Agerpres, 02-08-2020, Vizualizari 70
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.