UPDATE Un sindicalist a intrat în stop cardio-respirator la Ministerul Sănătăţii; a fost resuscitat
Data publicării: 13-02-2018
Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Oana Grigore, sindicalistul, în vârstă de aproximativ 60 de ani, cunoscut cu afecţiuni cardiace, a fost resuscitat de către secretarul de stat dr. Cristian Grasu, de dr. Tiberiu Brădăţan, subsecretar de stat, şi de preşedintele Federaţiei Ambulanţă, Gheorghe Chiş, care participau la întâlnire.
Aceştia au continuat manevrele până la sosirea echipajelor specializate.
"La faţa locului au ajuns două echipaje medicale din cadrul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, care, sub coordonarea secretarului de stat, au continuat resuscitarea până la stabilizarea pacientului. După resuscitarea cu rezultat pozitiv, pacientul a fost transportat la Spitalul Universitar de Urgenţă", susţine MS într-un comunicat remis luni presei.
Sursa: Agerpres,
13-02-2018, Vizualizari 158