Vaccinul BioNTech/Pfizer poate fi depozitat la temperaturi mai ridicate (producători)

Data publicării: 19-02-2021

Vaccinul împotriva COVID-19 produs de BioNTech şi Pfizer poate fi conservat timp de două săptâmâni la temperaturi mai ridicate decât cele recomandate în momentul de faţă, potrivit informaţiilor date publicităţii vineri de cele două laboratoare, fapt care ar putea facilita în mod substanţial distribuţia, potrivit AFP.

Cele două companii au trimis astăzi autorităţii americane de reglementare a medicamentelor (FDA) date care ''demonstrează stabilitatea vaccinului'' atunci când este stocat la temperaturi cuprinse între -25 şi -15 grade Celsius, adică la temperatura unor congelatoare medicale obişnuite.

Pentru acest vaccin, unul dintre cele trei utilizate în Uniunea Europeană, transportul şi depozitarea sunt condiţionate în prezent de menţinerea unor temperaturi glaciale, cuprinse între -80 şi -60 grade, necesitând utilizarea unor recipiente speciale, care au reprezentat principalul obstacol logistic în distribuţia acestui produs bazat pe tehnologia ARN mesager.

Noile reguli de depozitare ''ar putea facilita gestiunea vaccinului nostru în farmacii şi permite o mai mare flexibilitate în centrele de vaccinare'', a precizat Ugur Sahin, patron şi fondator al BioNTech, companie cu sediul în Mayence, Germania.

Dacă conservarea pe termen lung (până la şase luni) trebuie făcut în continuare la temperaturi foarte scăzute, BioNTech şi Pfizer a solicitat FDA să autorizeze depozitarea pe o perioadă de două săptămâni între -15 şi -25 de grade. Acest interval s-ar adăuga la posibilitatea de a conserva produsul într-un frigider obişnuit (între +2 şi + 8 grade) timp de cinci zile.

Un alt vaccin bazat pe tehnologia ARNm, cel produs de Moderna, poate fi deja depozitat timp de şase luni la -20 de grade Celsius şi rămâne stabil atunci când este ţinut într-un frigider clasic timp de 30 de zile.

BioNTech şi Pfizer lucrează totodată la găsirea ''unor noi formule care ar putea face vaccinul nostru chiar şi mai uşor de transportat şi utilizat'', a adăugat Sahin.

Cele două laboratoare au anunţat totodată joi lansarea unui studiu pentru a determina eficacitatea şi securitatea vaccinului la femeile însărcinate, aflate într-o stare bună de sănătate, grup care a fost exclus din primul mare studiu clinic.

Studiul va fi realizat pe 4.000 de persoane din Satele Unite, Canada, Argentina, Brazilia, Chile, Mozambic, Africa de Sud, Regatul Unit şi Spania.

BionTech şi Pfizer preconizează că va lansa de asemenea ''în următoarele luni'' un studiu care va include copii cu vârste cuprinse între 5 şi 11 ani.
Sursa: Agerpres, 19-02-2021, Vizualizari 49
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
 
 
 
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.