Valeriu Gheorghiţă: La 22 februarie erau vaccinate 819.446 de persoane, din care peste 589.000 cu două doze

Data publicării: 23-02-2021

Preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a precizat că la data de 22 februarie erau vaccinate 819.446 de persoane, din care peste 589.000 de persoane au fost vaccinate cu două doze.

"Din acest bilanţ, pe fiecare tip de vaccin, pentru vaccinurile produse de compania Pfizer 669.904 persoane au fost vaccinate în total din 27 decembrie, majoritatea, 589.640, fiind persoane vaccinate deja cu două doze. În ceea ce priveşte numărul persoanelor vaccinate cu vaccinul produs de compania Moderna, 77.726 de persoane vaccinate cu prima doză, iar în ceea ce priveşte numărul persoanelor vaccinate cu vaccinul produs de compania AstraZeneca - 71.817 persoane vaccinate cu prima doză", a declarat Valeriu Gheorghiţă, marţi, la Palatul Victoria.

El a adăugat că, în ceea ce priveşte etapa a doua, din 15 ianuarie au fost vaccinate 655.605 de persoane.

"Defalcat pe categorii de persoane vulnerabile, vorbim de persoane cu boli cronice 223.633 de persoane. Persoane peste 65 de ani - 223.427, persoane din centre sociale şi rezidenţiale - 27.643, ceea ce înseamnă peste 60% din numărul persoanelor eligibile din aceste categorii, persoane nedeplasabile care au fost vaccinate cu echipe mobile la domiciliu - 2.371 de persoane, ceea ce reprezintă aproximativ 10% din numărul total al persoanelor eligibile nedeplasabile de la domiciliu, persoane fără adăpost vaccinate în momentul de faţă aproximativ 306 persoane dintr-un număr eligibil total de 1.341 de persoane, ceea ce înseamnă o rată de acoperire vaccinală de circa 23% la această categorie. În total, persoane vulnerabile din etapa a doua au fost aproape 73% persoane vaccinate din numărul total al celor vaccinaţi", a precizat Gheorghiţă.

Şeful CNCAV a menţionat că din 15 ianuarie au fost vaccinate 178.225 de persoane care desfăşoară activităţi esenţiale, reprezentând aproximativ 27%.

"Însă aş vrea să menţionez faptul că, dintre aceste persoane, aproximativ 40% sunt în evidenţă şi cu boli cronice. Un alt element important este legat de numărul de persoane vaccinate în reţeaua Ministerului Apărării Naţionale, respectiv Ministerul Afacerilor Interne. Au fost vaccinate până la acest moment 25.171 de persoane în centrele de vaccinare din reţeaua Ministerului Apărării Naţionale, ceea ce reprezintă aproximativ 3% din numărul total al persoanelor vaccinate la nivel naţional; persoanele vaccinate în centrele din reţeaua Ministerului Afacerilor Interne, 18.405 persoane, ceea ce reprezintă 2,2% din numărul total al persoanelor vaccinate la nivel naţional", a explicat Valeriu Gheorghiţă.
Sursa: Agerpres, 23-02-2021, Vizualizari 90
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.