Vaslui: Creştere a numărului de cazuri noi de tuberculoză în judeţ

Data publicării: 11-08-2022

Vaslui: Creştere a numărului de cazuri noi de tuberculoză în judeţ Numărul cazurilor noi de tuberculoză a crescut în primul semestru al anului în curs faţă de perioada similară a lui 2021, în primele şase luni ale acestui an fiind înregistrate 108 cazuri noi de TBC, în timp ce în prima jumătate a anului 2021 au intrat în evidenţa autorităţilor sanitare din judeţ un număr de 85 de persoane cu tuberculoză.

Potrivit datelor furnizate de reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vaslui, dintre cele 108 cazuri noi de tuberculoză, patru au fost la copii cu vârsta mai mică de 14 ani, iar ponderea îmbolnăvirilor s-a înregistrat în mediul rural, unde au fost semnalate 76 de cazuri.

"Persoanele cu simptome sugestive pentru diagnosticul de tuberculoză trebuie să se adreseze medicului de familie pentru trimitere la control de specialitate sau medicului specialist din Dispensarul de Pneumoftiziologie. Unităţile sanitare cu paturi asigură diagnosticul şi tratamentul pacienţilor cu tuberculoză, respectiv izolarea cazurilor până la negativarea acestora. Programul Naţional de prevenire, supraveghere şi control al tuberculozei se derulează prin Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui şi Spitalul Municipal de Urgenţă 'E. Beldiman' Bârlad. Tratamentul tuberculozei este gratuit pentru toţi pacienţii, iar medicamentele antituberculoase sunt furnizate atât pentru spitale, cât şi pentru dispensarele de pneumoftiziologie, prin farmacii cu circuit închis", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al DSP Vaslui, Mihaela Toplicianu.

La sfârşitul semestrului I al acestui an erau în evidenţă la nivelul judeţului Vaslui un număr de 174 persoane cu tuberculoză, dintre care 125 sunt în mediul rural.
Sursa: Agerpres, 11-08-2022, Vizualizari 73
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
 
 
 
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.