Vitamina D la vârsta mijlocie ar putea reduce riscul de Alzheimer în stadiu incipient

Un studiu realizat în cadrul Framingham Heart Study și publicat în revista Neurology a analizat relația dintre nivelurile serice de vitamina D în perioada adultă timpurie și markerii imagistici ai demenței preclinice măsurați ulterior. Cercetarea arată că nivelurile mai ridicate de vitamina D pot fi asociate cu o reducere a acumulării de proteine tau în creier, sugerând un posibil rol protector precoce.

Idei principale

• 435 participanți fără demență, urmăriți pe termen lung
• Interval mediu de 16 ani între măsurarea vitaminei D și evaluarea cerebrală
• Vitamina D mai mare → depunere mai mică de tau (marker precoce Alzheimer)
• Fără asociere între vitamina D și depozitele de amiloid
• Rezultatele sugerează un posibil rol preventiv în faza preclinică

 

Context

Demența afectează aproximativ 57 de milioane de persoane la nivel global și reprezintă o cauză majoră de dizabilitate. Nivelurile scăzute de vitamina D au fost asociate în mod repetat cu declin cognitiv și risc crescut de boală Alzheimer.

Meta-analizele existente arată o relație doză-răspuns:

• Deficit moderat (10–20 ng/mL) → creștere a riscului de demență cu până la 36%
• Deficit sever (<10 ng/mL) → creștere a riscului cu până la 50–58%

Cu toate acestea, majoritatea studiilor au evaluat vitamina D la vârste înaintate, iar relația cu modificările cerebrale precoce rămâne insuficient explorată.

 

Despre studiu

Studiul a inclus participanți din generația a treia a Framingham Heart Study, fără demență la momentul inițial.

Criterii principale:

• 435 participanți cu date disponibile privind vitamina D și imagistică cerebrală
• Vârsta medie la momentul inițial: 39 ± 8 ani
• 54% femei
• Nivel mediu vitamina D: 38 ± 15 ng/mL

Evaluarea cerebrală s-a realizat ulterior (2015–2023) prin:

• tau-PET – pentru depunerea proteinei tau
• amyloid-PET – pentru depozitele de beta-amiloid

Analiza statistică a utilizat modele de regresie multivariată ajustate pentru factori demografici, sezon, simptome depresive și factori de risc cardiovascular.

 

Rezultate

Vitamina D și depunerea de tau

Un nivel mai ridicat de vitamina D în perioada adultă timpurie a fost asociat cu o încărcare mai mică de tau la nivel cerebral:

• Global tau: β = −0,022 ± 0,009; p = 0,010
• Regiuni vulnerabile precoce: β = −0,023 ± 0,010; p = 0,016

Această asociere a fost consistentă după ajustarea pentru multiple variabile, inclusiv factori vasculari și stil de viață.

Efectul a fost observat în special în regiuni implicate precoce în boala Alzheimer:

• cortex entorinal
• gir parahipocampic
• amigdala
• cortex temporal inferior și mijlociu

Analiza pe baza pragului clinic (<30 vs ≥30 ng/mL) nu a arătat diferențe semnificative, sugerând că relația ar putea fi continuă și dependentă de doză.

 

Vitamina D și depozitele de amiloid

Nu s-a identificat nicio asociere semnificativă între nivelurile de vitamina D și acumularea de beta-amiloid:

• β ≈ 0 în toate modelele (p > 0,7)

Acest rezultat sugerează că vitamina D ar putea influența mai ales etapele timpurii ale patologiei tau, nu acumularea de amiloid.

 

Analize suplimentare

• Rezultatele au rămas consistente după excluderea persoanelor care luau suplimente
• Nu s-au identificat diferențe în funcție de sex sau status genetic (APOE ε4)
• Analize exploratorii sugerează un efect protector mai pronunțat la niveluri mai ridicate de vitamina D

Interpretare și implicații

Rezultatele indică faptul că vitamina D ar putea influența procesele precoce implicate în neurodegenerare, în special acumularea proteinei tau.

Acest efect ar putea fi explicat prin mai multe mecanisme biologice:

• Reducerea inflamației neurogene
• Scăderea stresului oxidativ
• Modularea fosforilării tau prin inhibarea enzimelor implicate
• Susținerea mecanismelor antioxidante și neurotrofice

Faptul că nu s-a observat o asociere cu amiloidul poate reflecta succesiunea temporală a bolii Alzheimer, în care acumularea de tau apare mai devreme în anumite regiuni cerebrale.

 

Limitări

• Măsurarea vitaminei D la un singur moment
• Interval lung (10–17 ani) între expunere și evaluare
• Lipsa datelor detaliate despre stilul de viață pe termen lung
• Populație predominant caucaziană

Concluzii

Nivelurile mai ridicate de vitamina D în perioada adultă timpurie sunt asociate cu o încărcare mai redusă de tau cerebral după aproximativ 16 ani, sugerând un posibil rol protector în fazele preclinice ale demenței.

Aceste rezultate susțin ipoteza că vitamina D ar putea reprezenta un factor modificabil precoce în prevenția demenței, însă sunt necesare studii clinice pentru confirmarea efectului cauzal.