Vrancea: Amenzi de peste 237.000 lei pentru circulaţia persoanei în afara locuinţei între 22,00 şi 06,00

Data publicării: 25-03-2020

Poliţiştii au aplicat, în noaptea de marţi spre miercuri, amenzi în valoare de peste 237.000 de lei pentru persoanele care nu au respectat Ordonanţa militară nr. 2/2020 referitoare la circulaţia persoanelor în afara locuinţei sau gospodăriei între orele 22,00 şi 6,00, potrivit Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.

"Pe raza judeţului Vrancea au fost depistate 95 de persoane care nu au respectat dispoziţiile Ordonanţei Militare nr.2 din 21.03.2020, fiind aplicate în acest sens 97 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 237.000 de lei", au precizat reprezentanţii IPJ Vrancea.

În ultimele 24 de ore, poliţiştii vrânceni au acţionat în sistem integrat, alături de celelalte structuri din dispozitivul de ordine şi siguranţă publică, respectiv jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Vrancea, din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Bacău şi lucrători din cadrul Poliţiei Locale, pentru asigurarea unui climat optim de siguranţă publică.
Sursa: Agerpres, 25-03-2020, Vizualizari 9
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
 
 
 
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.