Vrancea: Un tânăr a murit la spital după ce ar fi mâncat la un fast-food din Focşani

Data publicarii: 07-08-2019

Un tânăr de 21 de ani din municipiul Focşani a ajuns, marţi dimineaţă, la Spitalul Judeţean de Urgenţă ''Sf. Pantelimon'' din Focşani acuzând dureri de stomac, după ce ar fi mâncat la un fast-food din Focşani, şi a murit după câteva ore, potrivit reprezentanţilor unităţii medicale.

"Tânărul s-a prezentat la spital marţi dimineaţă, la ora 05,00, cu vărsături puternice şi diaree şi a declarat că ultima oară a mâncat la un fast-food din oraş. A fost internat la Boli infecţioase, sub tratament. I s-au făcut numeroase investigaţii şi a fost văzut de către medicul infecţionist, gastroenterolog, chirurg şi cel cardiolog. Deoarece tânărul nu răspundea la tratament şi starea lui se deteriora, a fost mutat în ATI, acesta aflându-se în continuare sub tratament. Era conştient şi a vorbit tot timpul cu medicii şi familia. Din păcate, acesta nu a răspuns la niciun tratament şi a continuat să verse până a intrat în stop cardio-respirator. Personalul medical l-a resuscitat aproximativ o oră, din păcate fără răspuns" a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean, Alina Cosma.

Potrivit sursei citate, la internare, tânărul a fost diagnosticat cu "diaree apoasă, greţuri, vărsături, crampe abdominale".

Cauza morţii tânărului urmează sa fie stabilită de medicii legişti.
Sursa: Agerpres, 07-08-2019, Vizualizari 47
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.