ROmedic Cabinete medicale Botosani Cabinete Kinetoterapie, Medicină fizică și de reabilitare Kinetoterapie, Medicină fizică și de reabilitare Botosani

Despre STRETCHING

Despre STRETCHING
Autor: Fiziokinetoterapeut Laura Rusu

Stretchingul este o tehnică de întindere a mușchilor într-un mod natural, care constă în izolarea unui grup de mușchi și exersarea acestora. Acesta este o metodă simplă și la îndemână de dezmorțire după ore întregi de sedentarism. El se adresează tuturor indiferent de vârstă sau sex, nivel de pregătire sau aptitudini speciale pentru sport. Poate fi practicat oriunde și oricând, nu necesită o dotare specială sau echipament sofisticat.

 

Stretchingul se realizează după o prealabilă încălzire a întregii musculaturi (prin exerciții de aerobic sau jogging). Acesta crește treptat tonusul muscular, alungește și întărește fibrele musculare și țesuturile periaarticulare (tendoanele).

 

Îmbunătățirea flexibilității și mobilității fac mișcarea mai liberă, mai ușoară, previne durerea secundară unor afecțiuni reumatismale degenerative (spondiloze, anchiloze). Persoanele predispuse să dezvolte rupturi musculare, întinderi musculare sau tendinite (inflamația cartilajului periarticular), au ca și indicație folosirea regulată a stretchingului.

 

Controlul respirației pe tot parcursul efectuării exercițiilor de stretching este de asemenea foarte important, pentru că îmbunătățește eficiența acestora. Inspirul se realizează prin nări, expirul, prelungit prin nări sau gura. Trebuie să se găsească o anumită corelație între intensitatea exercițiului efectuat și frecvența respirațiilor.

 

Trebuie să menționăm că stretchingul are o multitudine de beneficii, printre care:

  • Îmbunătățește flexibilitatea articulară;
  • Diminuează durerile musculare acute după efort (febra musculară) și cele cornice;
  • Reduce spasmul muscular;
  • Ajută la menținerea posturii corecte;
  • Reduce stresul;
  • Stimulează circulația sangvină;
  • Îmbunătățește respirația;
  • Favorizează recâștigarea și menținerea amplitudinii de mișcare normale la nivel articular.
 
Programare