ROmedic Cabinete medicale Bucuresti Cabinete Cardiologie Cardiologie Bucuresti

Acneea rozacee

Acneea rozacee, impropriu numită aşa, deoarece nu reprezintă o formă de acnee, este o afecţiune dermatologică care implică de obicei regiunea centrofacială (nas, obraji, frunte, bărbie), constând în eritem (roşeaţă), papule, pustule, pe un fond de teleangiectazii (mici vase de sânge dilatate).

Boala apare de obicei în jurul vârstei de 30 de ani, cu un vârf al incidenţei între 40-50 ani, femeile fiind mai afectate (sex ratio=2/1). Persoanele cu ten deschis, sensibil, ochi albaştri au o predispoziţie mai mare de a dezvolta rozacee. Aproximativ 3% din consultaţiile dermatologice o reprezintă această patologie.

Tendinţa de a putea dezvolta în viitor rozacee poate fi depistată la tineri, dar deseori semnele sunt ignorate. Eritemul persistent (roşeaţă) al nasului, ca şi înroşirea recurentă a feţei în anumite condiţii pot fi simptome de debut ale bolii. De asemenea aplicarea la nivelul feţei a dermatocorticoizilor pe perioade lungi pentru alte afecţiuni sau din proprie iniţiativă pentru diminuarea eritemului specific cuperozei are ca şi complicaţie agravarea în timp a rozaceei. Evoluţia naturală (în lipsa tratamentului) a bolii este spre agravare lentă, didactic descriindu-se stadii succesive, astfel:
1.Stadiul de eritem tranzitor în care faţa se înroşeşte, pacientul putând avea o senzaţie de căldură, tensiune centrofaciala. Se poate asocia cu eritem conjunctival, lăcrimare. Triggeri obişnuiţi ar fi expunerea la soare, alcool, alternanţa cald/rece, băuturile calde.
2.Rozacee stadiul I : eritemul devine persistent putând fi acompaniat de teleangiectazii( cuperoză)
3.Rozacee stadiul II: apar papule/pustule pe obraji, nas, uşoară descuamare, îngroşarea tegumentului. Spre deosebire de acneea vulgară, cu care poate seamănă în acest stadiu, în rozacee nu apăr comedoane.
4.Rozacee stadiul III: o formă rară, în care apar noduli fluctuenti.

Există şi variante ale bolii, din care cea mai întâlnită este rinofima ("nas de beţiv"), în care nasul este mărit, cu tegument îngroşat, aspect uleios, pori dilataţi. O variantă mai puţin întâlnită, dar care trebiue amintită este rozaceea oculară care se manifestă prin inflamaţii ale pleoapelor, conjunctivite, irite. Pentru prevenirea complicaţiilor aceasta trebuie recunoscută şi tratată la timp de către oftalmolog. Rar poate apărea o formă gravă de rozacee, rozaceea fulminans.

Înainte de iniţierea oricărei terapii, trebuie identificaţi şi evitaţi factorii declanşatori. Obişnuiţi sunt căldura, vântul, băuturile calde, cafeaua, alcoolul, condimentele iuţi, emoţiile. De asemenea, oricărui pacient cu rozacee trebuie să-i fie recomandată fotoprotecţia cu factor de protecţie ridicat şi trebuie sfătuiţi să evite loţiunile astringente, iritative, cosmetice rezistente la apă care pentru îndepărtare necesită demachiante cu solvenţi, produsele care conţin sodiu lauril sulfat. La indicaţia medicului dermatolog şi, în funcţie de forma clinică, pentru a exclude alte afecţiuni, pacientului pot să-i fie recomandate o serie de investigaţii paraclinice, de la un simplu examen de laborator care să excludă un parazit numit Demodex Folliculorum, până la biopsie cutanată.

În funcţie de stadiul bolii, medicul dermatolog are la dispoziţie atât tratamente topice, cât şi sistemice. În formele medii de boală, tratamentul local cu metronidazol, acid azelaic poate fi de ajuns. Cremele se vor aplica pe toată faţa, nu doar strict la nivelul leziunilor. Cazurile severe de rozacee necesită întotdeauna tratament sistemic, asociat celui local. Acesta se face cu antibiotice din clasa ciclinelor, dar administrate în "doze nonantibiotice", în cicluri urmate obligatoriu de pauze pentru a preveni rezistenţa antibiotică. O altă clasă de medicamente folosită doar în cazurile grave o reprezintă retinoizii. Sunt medicamente care necesită o informare specială a pacientului datorită riscurilor pe care le implică, precum şi o monitorizare atentă din partea dermatologului. Teleangiectaziile (vasele mici dilatate) pot fi tratate cu o varietate de lasere, cu precizarea că aceste tratamente nu trebuie făcute în anotimpurile însorite şi doar în cabinete de specialitate. Chirurgia plastică, laserul cu CO2 sunt de primă intenţie în cazul rinofimei.

Deşi de-a lungul timpului au fost recomandate diferite diete, acestea nu au fost validate prin studii. Pacienţii trebuie să evite doar produsele care le produc înroşirea feţei.
În cazul în care nu prezintă aceste flashuri, nu există nici o dietă specifică care să îmbunătăţească aspectul clinic al feţei în rozacee. Am subliniat pe final acest lucru deoarece am întâlnit pacienţi care se supuneau unor diete draconice, fără rezultatul scontat din păcate.

Sfatul meu este ca, în cazul oricăror leziuni apărute la nivelul tegumentului, primul consult ar trebui să fie la dermatolog, altfel riscul de a agrava leziunile existente sau de a "adăuga" altele este foarte crescut.


Dr. Alina Perta
Medic Specialist Dermatovenerologie
Medcenter Baia Mare
 
Programare