XPrize lansează o competiţie pentru obţinerea unor teste mai bune pentru COVID-19

Data publicării: 29-07-2020

O nouă competiţie XPrize provoacă "cele mai luminate minţi ale planetei" să dezvolte teste mai bune, mai rapide şi mai ieftine pentru COVID-19, câştigătorii urmând să intre în posesia unui premiu de 5 milioane de dolari, transmite miercuri Live Science.

Competiţia a fost lansată marţi (28 iulie) de către XPrize, organizaţia nonprofit care derulează astfel de competiţii publice în scopul încurajării inovaţiilor tehnologice care să aducă beneficii întregii umanităţi. Denumită "XPrize Rapid COVID Testing", această competiţie va dura 6 luni, iar câştigătorii vor fi anunţaţi la începutul anului 2021, conform unui comunicat al organizaţiei XPrize.

Obiectivul competiţiei este de a dezvolta teste COVID-19 cu preţ scăzut şi uşor de folosit şi care să ofere rapid rezultatul, conform anunţului făcut de XPrize.

În mod special, conform regulamentului concursului, testele trebuie să poată oferi rezultatul în cel mult 12 ore, deşi există deja teste care oferă rezultatul după doar 15 minute, conform organizaţiei. De asemenea, conform criteriilor, testele nu trebuie să coste mai mult de 15 dolari. Pentru a câştiga, o echipă de concurenţi trebuie să poată realiza minim 500 de teste pe săptămână, timp de 60 de zile.

"Testarea rapidă, ieftină şi accesibilă tuturor este crucială pentru ţinerea sub control a pandemiei COVID-19 şi pentru a redeschide în siguranţă şcolile, afacerile şi alte instituţii vitale din întreaga lume", susţine în comunicat CEO-ul XPrize, Anousheh Ansari.

Echipele se pot înscrie în competiţie la una dintre cele patru categorii de teste: la domiciliu, punct de asistenţă, laborator mobil sau laborator cu randament ridicat. Competitorii se pot axa pe ce tip de test doresc, fie că este vorba despre testul PCR, care caută anumite fragmente de material genetic de natură virală, sau teste care detectează proteinele virale, cunoscute drept teste antigen.

La final vor fi selectate 5 echipe câştigătoare, iar fiecare dintre ele va fi recompensată cu 1 milion de dolari, cu posibilitatea ca mai multe echipe să câştige chiar dacă abordează acelaşi tip de test.

În cadrul acestei iniţiative, XPrize colaborează cu OpenCovidScreen, un ONG care îşi propune să stimuleze inovaţia în domeniul testelor pentru COVID-19.

Termenul limită pentru înscrierea în competiţie este 31 august 2020.
Sursa: Agerpres, 29-07-2020, Vizualizari 77
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.