Zeci de mii de copii, liceeni, părinţi şi cadre didactice au participat anul trecut la proiectele Agenţiei Antidrog

Data publicării: 13-02-2018

Agenţia Naţională Antidrog (ANA) a iniţiat, anul trecut, mai multe proiecte, care au avut ca beneficiari direcţi şi indirecţi zeci de mii de copii, liceeni, părinţi şi cadre didactice, scopul activităţilor fiind creşterea influenţei factorilor de protecţie pentru evitarea sau cel puţin întârzierea debutului consumului de alcool şi tutun şi prevenirea consumului de droguri.

Proiectul-concurs "Mesajul meu antidrog" a ajuns la ediţia a XV-a în anul şcolar 2017-2018 şi a avut ca rezultate 287 de lucrări evaluate, 2.520 de elevi finalişti la etapa naţională şi 35 de elevi premianţi la nivel naţional.

Proiectul "Necenzurat", destinat populaţiei şcolare de 12-14 ani, având printre obiective exersarea comunicării în familie şi formarea de atitudini potrivite cu privire la consumul de droguri, în special alcool şi tutun, a înregistrat ca rezultate: 260 de clase participante, 230 de cadre didactice formate ca persoane resursă, iar 5.697 de elevi şi 2.397 de părinţi au fost beneficiari.

Proiectul naţional "FRED GOES NET" - Intervenţii timpurii pentru consumatorii de droguri care au fost identificaţi/depistaţi pentru prima oară" este destinat elevilor cu vârsta cuprinsă între 14 şi 19 ani, în scopul evitării transformării consumului experimental şi ocazional în consum regulat.

În anul şcolar 2016-2017 s-au desfăşurat 49 de cursuri FRED destinate unui număr de 530 de participanţi/beneficiari direcţi. De asemenea, pentru anul şcolar 2017-2018 au fost lansate la nivel naţional două noi proiecte.

Este vorba de "Abc-ul emoţiilor", având ca obiectiv dezvoltarea emoţională a elevilor din clasele I şi a II-a în vederea neînceperii sau întârzierii debutului consumului de droguri, şi "Cum să creştem sănătoşi", destinat promovării unui stil de viaţă sănătos în rândul copiilor, cu vârsta între 5-7 ani (preşcolari de grupă mare şi şcolari din clasa pregătitoare), pentru prevenirea comportamentelor cu risc pentru sănătate, precum şi pentru neînceperea sau întârzierea debutului consumului de droguri.

Totodată, ANA a anunţat că în anul 2017 au fost evaluate şi monitorizate 40 de proiecte de prevenire a consumului de droguri în şcoli la nivel local, ce au totalizat 1.291 de activităţi, însumând un număr de 27.103 beneficiari direcţi şi 44.415 beneficiari indirecţi.

Astfel, în mediul preşcolar au fost 6 proiecte, implementate prin derularea a 98 de activităţi, având un număr de 1.413 copii ca beneficiari direcţi şi, respectiv, 1.505 membri ai familiilor acestora ca beneficiari indirecţi.

Potrivit ANA, în mediul şcolar (primar şi gimnazial) au fost 16 proiecte, implementate printr-un număr de 370 activităţi, având ca beneficiari direcţi 8.220 de elevi şi, respectiv, 14.190 elevi, părinţi şi cadre didactice ca beneficiari indirecţi, iar în mediul liceal - 18 proiecte, implementate printr-un număr de 823 activităţi, având ca beneficiari direcţi 17.470 de liceeni şi, respectiv, 28.720 de liceeni ca beneficiari indirecţi.

Totodată, în anul 2017, au fost evaluate şi monitorizate 14 proiecte locale de prevenire în familie, ce au totalizat 137 de activităţi în mediul urban şi rural, având 2.089 beneficiari direcţi - părinţi, asistenţi maternali, reprezentanţi ai instituţiilor şi organizaţiilor de protecţie a copilului etc. şi 2.649 beneficiari indirecţi - tineri.

În ceea ce priveşte campaniile de prevenire a consumului de droguri derulate de ANA la nivel naţional, a avut loc campania naţională pentru marcarea "Zilei Internaţionale de Luptă Împotriva Traficului şi Consumului Ilicit de Droguri" (26 iunie 2017) - având ca temă promovată de UNODC "Întâi ascultă! Ascultându-i pe copii şi tineri, realizezi un prim pas pentru a-i creşte sănătos şi în siguranţă!", cu mesajul secundar "Colorează-ţi viaţa altfel".

La nivelul municipiului Bucureşti, activităţile au fost realizate în Parcul "Al. I. Cuza" la data de 25 iunie 2017. Conceptul evenimentului a vizat şi work-shop-uri destinate unui număr de 2.000 beneficiari direcţi.

La nivel teritorial, au fost implementate 121 activităţi în spaţii recreaţionale intens frecventate de membrii comunităţilor locale, respectiv parcuri, ştranduri, concerte, parcuri al copiilor, tabere. Au mai fost organizate activităţi de tip panotaj, expoziţii de pictură, workshop-uri în centre de plasament, penitenciare şi în instituţii publice locale partenere.

ANA a derulat şi campanii naţionale pentru marcarea "Zilei Mondiale Fără Tutun" (31 mai 2017) având tema (stabilită anual de OMS): "Tutunul - o ameninţare în calea dezvoltării" - implementată printr-un număr de 373 activităţi de informare şi conştientizare cu privire la riscurile la care se expun fumătorii activi şi sunt expuşi şi fumătorii pasivi; cea din (16 noiembrie 2017), când la nivel naţional au fost implementate 360 activităţi în toate mediile (şcolar, familial şi în comunitate, în diferite spaţii recreaţionale) destinate unui număr total de 24.874 beneficiari direcţi.

Campania naţională media de prevenire a consumului de canabis '#Pot altfel' a avut ca obiectiv general dezvoltarea unor atitudini şi practici de viaţă sănătoasă, precum şi promovarea modalităţilor sănătoase de petrecere a timpului liber ca alternativă la consumul de droguri, la nivelul populaţiei generale de 15-64 ani, cu accent pe populaţia şcolară de 15-24 ani.

În cadrul subprogramului IV din Programul Naţional (PN) de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri 2015 - 2018, a fost implementat proiectul "Mai puţine riscuri!", ce are ca obiectiv reducerea riscurilor şi consecinţelor asociate consumului de droguri pentru 200 persoane (consumatoare de droguri injectabile), precum şi îndrumarea acestora către servicii specializate.
Sursa: Agerpres, 13-02-2018, Vizualizari 218
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.