Ziua internationala a somnului - 15 martie 2011

Data publicării: 11-03-2011

Aproximativ 1 milion de români suferă de tulburări de somn!
Anual sunt depistaţi 1.000 de noi pacienţi cu apnee în somn!
Tulburările de somn = epidemie globală ce ameninţă sănătatea şi calitatea vieţii a 45% din populaţia lumii


Societatea Română de Pneumologie şi Oxigen Plus SRL vă invită marţi, 15 martie 2011, ora 12:00, la conferinţa de presă prilejuită de Ziua Internaţională a Somnului care va fi sărbătorită anul acesta pe 18 martie, sub sloganul “Dormi bine, creşti sănătos”, reliefând importanţa somnului pentru menţinerea sănătăţii, la toate vârstele. Conferinţa va avea loc în Bucureşti, la Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta"- Sala “Unitate Implementare Programe”.

Lectori conferinţă:
Prof. dr. Florin MIHĂLÈšAN – Preşedinte Societatea Română de Pneumologie

Teme dezbătute:
Ziua Internaţională a Somnului 2011 – sărbătorită pe 18 martie
Ziua Porţilor Deschise în laboratoarele de somnologie din ţară – 18.03.2011
Lista laboratoarelor de somnologie din România care participă la proiectul Ziua Porţilor Deschise
Ce înseamnă un somn sănătos - Reguli de igiena somnului
Cum influenţează tulburările de somn calitatea vieţii la diferite vârste - 85 de boli ale somnului
Somnologia - nu este recunoscută ca specialitate, dar există în România ca activitate Statistici România

“Din moment ce copiii mici dorm 50% dintr-o zi, iar adultul petrece o 1/3 din viaţă dormind, calitatea somnului este cea care dictează şi menţine o viaţă sănătoasă. Există o diversitate greu de imaginat a tulburărilor de somn şi noi încercăm în acestă zi să atragem atenţia opiniei publice asupra consecinţelor neidentificării la timp a acestor suferinţe, iar factorilor responsabili din sănătate să le reamintim că această specializare nu este încă recunoscută la noi, deşi apreciem că cel putin 1 milion de români prezintă astfel de afecţiuni” - Prof. dr. Florin MIHALÈšAN, preşedinte Societatea Română de Pneumologie.

Eveniment realizat cu sprijinul Oxigen Plus SRL.

Evenimentul va avea loc la Bucureşti - Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta – Sala Unitatea Implementare  Programe (UIP); (Șos. Viilor 90, sector 5).

În România primul laborator de somnologie a fost înfiinţat în anul 1996, la Institutul Naţional de Pneumologie Prof. Dr. Marius Nasta din Bucureşti si abia atunci somnologia a început să fie cunoscută ca o problemă de sănătate. În România există laboratoare de somnologie atât în centrele universitare consacrate, Bucureşti, Timişoara, Cluj, Iaşi şi Constanţa, cât şi în alte oraşe importante din ţară. Totuşi, numărul total al acestora este insuficient având în vedere numărul estimat al persoanelor afectate de SAS. În Germania de exemplu, există peste 300 de laboratoare dedicate somnologiei.
Sursa: Houston NPA, 11-03-2011, Vizualizari 1393
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.