Ziua Porţilor Deschise pe şantierul primului spital de oncologie şi radioterapie pediatrică

Data publicării: 16-10-2018

Asociaţia Dăruieşte Viaţă a deschis marţi porţile şantierului din curtea Spitalului de Copii "Marie Curie" din Bucureşti tuturor susţinătorilor proiectului de construcţie a primului Spital de Oncologie şi Radioterapie Pediatrică din România.

Potrivit reprezentanţilor asociaţiei, proiectul, demarat iniţial pentru a oferi suport copiilor bolnavi de cancer, va fi extins cu un bloc operator nou şi secţii de anestezie şi terapie intesivă, chirurgie şi neurochirugie, fiind cel mai ambiţios proiect din România ultimilor 30 de ani, realizat de societatea civilă, exclusiv din donaţii şi sponsorizări.

În cadrul evenimentului, participanţii au fost invitaţi să scrie mesaje adresate generaţiilor viitoare, mesaje care au fost introduse, alături de alte peste 2.000 de gânduri primite de la donatori, într-o capsulă metalică, care a fost aşezată la temelia Spitalului "Dăruieşte Viaţă".

În doi ani de la lansarea campaniei, peste 200.000 de donatori şi peste 1.500 de companii s-au alăturat demersului, contribuind cu 8 milioane de euro, "cât era prevăzut bugetul proiectului iniţial".

"Proiectul s-a dovedit a fi într-o continuă adaptare la condiţiile locale şi contextuale. Astfel, datorită mobilizării fără precedent a societăţii civile, am extins proiectul de la 3 la 6 etaje, adăugând şi un bloc operator modern cu 8 săli de operaţie, o secţie de terapie intensivă, una de chirurgie şi una de neurochirugie, departamente absolut necesare în tratamentul complex al copilului bolnav de cancer, ceea ce va reduce semnificativ şansele apariţiei şi purtării infecţiilor intraspitaliceşti dintr-o clădire în alta", a declarat preşedintele Asociaţiei Dăruieşte Viaţă, Carmen Uscatu.

Vicepreşedintele Asociaţiei "Dăruieşte Viaţă", Oana Gheorghiu, a afirmat că românii s-au unit pentru a construi ceea ce nu a reuşit statul în ultimii 30 de ani: primul spital de oncologie pediatrică din ţară.

"Trăim un moment de mare însemnătate: românii s-au unit pentru a construi ceea ce nu a reuşit statul în ultimii 30 de ani, anume primul spital de oncologie pediatrică din ţară, pentru a oferi o şansă la viaţă copiilor bolnavi de cancer. Prin Capsula Viitorului ne-am dorit să lăsăm mărturie generaţiilor care vor veni, gândurile celor care s-au implicat în acest proiect, un adevărat spital al viitorului. Este, înainte de toate, o mărturie despre umanitate şi despre puterea exemplului", a spus Oana Gheorghiu citată în comunicat.

Alături de fondatoarele Asociaţiei, Carmen Uscatu şi Oana Gheorghiu, la eveniment au participat managerul Spitalului "Marie Curie", Daniel Buzatu, Radu Spătaru - directorul medical al spitalului, Cristian Scurtu - şef secţie oncopediatrie, alături de peste 100 de susţinători, printre care s-au numărat şi personalităţi publice precum Gabriel Liiceanu, Marcel Iureş, reprezentanţi ai companiilor susţinătoare, precum şi alte personalităţi culturale şi sociale implicate în acest demers.

"Nimeni, darămite un copil, n-ar trebui să treacă printr-o asemenea tragedie cum e cancerul. Am văzut copii bolnavi de cancer în spital şi v-aş ruga să vă imaginaţi o suferinţă fără echivalent în lume. Vă imaginaţi un copil de câţiva ani, cu corpul garnisit de ace, cu trupul bandajat în urma unor operaţii teribile, vă imaginaţi cum arată chipurile lor palide, apatice, dar îngrozitor de înţelepte. La doar 5 ani au înţelepciunea unui om de 20 de ani, care îşi încurajează mamele copleşite de tragedie. Prin acest spital putem să le asigurăm condiţii decente de tratament şi vindecare, ceea ce nu se întâmplă în prezent în România. Cu aceşti 4 euro/lună daţi prin SMS se poate asigura vindecarea unui copil care trece prin acest coşmar. Mesajul meu pentru generaţiile viitoare este următorul: spitalul acesta s-a făcut graţie celor care au avut în ei destulă omenie pentru a se apleca asupra celei mai teribile suferinţe, suferinţa unui copil", a declarat Gabriel Liiceanu.

Potrivit aceleiaşi surse, pentru a continua strângerea de fonduri necesare acestui proiect de proporţii, Asociaţia Dăruieşte Viaţă, alături de Ogilvy România, a lansat campania "Viaţa copiilor bolnavi de cancer atârnă de un fir de păr", căreia i s-au alăturat unele dintre cele mai importante personalităţi publice din România, artişti, jurnalişti, oameni de televiziune şi filozofi români. Apelul campaniei este către toţi aceia care au disponibilitatea, prin donaţii pe termen lung, de a pune umărul la schimbarea acestei realităţi crunte, prin propriul lor exemplu de implicare.

Astfel, în perioada 28 septembrie - 16 octombrie 2018, s-au strâns 280.000 euro de la donatori persoane fizice, prin donaţii online pe Bursa de Fericire şi prin SMS la 8864 cu mesajul SPITAL (4 euro/lună).
Sursa: Agerpres, 16-10-2018, Vizualizari 123
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.