Zona montană Sintra din Portugalia, afectată de un incendiu de pădure
Data publicării: 08-10-2018
Focul, în care 18 persoane, inclusiv nouă pompieri, au suferit răni uşoare, a izbucnit în noaptea de sâmbătă spre duminică, înteţit de vânturi puternice, de aproape 100 km/oră.
"Focul nu este sub control", dar "se dezvoltă favorabil", datorită unei calmări a vântului, a declarat Paulo Santos, comandantul Autorităţii Naţionale de Protecţie Civilă (ANPC) pentru mass-media locale.
Duminică dimineaţa, focul se desfăşura pe două fronturi şi a forţat evacuarea preventivă a 47 de persoane şi a ocupanţilor unui camping.
În operaţiunea de stingere, pompierii au fost ajutaţi de mai mult de 200 de vehicule, precum şi de şase avioane şi elicoptere bombardiere de apă, potrivit serviciilor de intervenţie.
Acest incendiu care arde în Parcul Natural Sintra-Cascais a provocat îngrijorări în rândul autorităţilor. Preşedintele Republicii, Marcelo Rebelo de Sousa, a vizitat Sintra în cursul nopţii, în timp ce ministrul de interne Eduardo Cabrita a spus că asistă la operaţiunile de stingere.
Muntele Sintra, acoperit cu vegetaţie luxuriantă, este un loc unic care combină bogăţii naturale cu specii endemice şi exotice şi un patrimoniu arhitectural istoric datând din perioada romantică.
Sintra a fost inclus de UNESCO în 1995 în Patrimoniul Umanităţii, la categoria Peisaje culturale.
Pe fondul temperaturilor ridicate, neobişnuite pentru luna octombrie, o parte din teritoriul portughez se află de câteva zile în stare de alertă, declarată de Institutul Meteorologic Portughez (IPMA) din cauza riscului de incendii.
După incendiile devastatoare de anul trecut, care au provocat moartea a 114 persoane, Portugalia a avut o vară mult mai calmă, suprafaţa afectată între ianuarie şi sfârşitul lunii august fiind cu 60% mai mică decât media ultimului deceniu, potrivit datelor de la Institutul pentru Conservarea Naturii şi Pădurilor (ICNF).
Sursa: Agerpres,
08-10-2018, Vizualizari 269