Efectul placebo explicat
Autor: Mihaela Dancea
Termenul „placebo” provine etimologic din limba latină şi înseamnă „voi place”. Există mai multe definiţii date acestui concept, însă toate au ca şi punct comun proprietatea inertă a substanţei sau tratamentului placebo.
Conform lui Brody, efectul placebo este „o schimbare în corp sau în unitatea corp-minte, care se petrece ca şi rezultat al semnificaţiei simbolice pe care un individ o atribuie unui eveniment sau obiect din mediul terapeutic, şi nu proprietăţilor farmacologice sau fiziologice ale vreunui remediu folosit”. Pe scurt, termenul de „efect placebo” se referă la schimbările într-un individ cauzate de o manipulare placebo.
În mod tradiţional, placebo au fost folosite în studiile farmacologice pentru a controla efectele expectanţelor oamenilor asupra tratamentului. Terapia medicală înainte de secolul 20 a fost descrisă ca fiind o istorie a fenomenelor placebo. Din Antichitate până în timpurile noastre au fost folosite zeci de mii de medicamente pentru tratamentul bolilor omeneşti, însă doar o mică parte din ele au reuşit să supravieţuiască rigorilor cercetărilor ştiinţifice, demonstrând eficienţă clinică. Odată cu apariţia medicinei moderne dimensiunea psihologică a tratamentului medical pe care o reprezintă placebo a fost ignorată. Substanţele sau tratamentele placebo au fost considerate ceva care stau în calea medicinei „corecte” şi al căror rol este doar de a servi ca termen de comparaţie pentru testarea eficienţei tratamentului care conţine o substanţă activă.
Deşi efectul placebo a fost clar stabilit ca fiind real, mecanismele prin care acesta e produs nu au fost decât relativ recent investigate serios. În prezent există o creştere semnificativă a numărului de cercetări referitoare la mecanismele răspunsului placebo. Efectul placebo este un răspuns psiho-fiziologic complex, care implică răspunsuri psihochimice si cognitive. Numeroase teorii s-au avântat în a explica mecanismul efectului placebo dar dintre toate, cele mai populare din literatura de specialitate sunt teoria condiţionării clasice şi teoria expectanţelor de răspuns.
Teoria condiţionării clasice sugerează că răspunsul placebo reprezintă o formă de condiţionare clasică şi se bazează pe învăţare prin asociere. Pavlov a observat că, în urma acţiunii unui stimul neutru, cum ar fi un sunet de apel (stimul necondiţionat), care a fost asociat anterior cu alimente (stimul condiţionat), câinii salivează. Mai multe studii au arătat că această condiţionare poate apărea de asemenea şi la om. Acest răspuns va depinde de istoria de învăţare a individului, de asemenea numită şi „generalizarea răspunsului”. Dacă explicăm efectul placebo în termenii condiţionării clasice, aceasta implică faptul că fenomenul este rezultatul unui proces sistematic de învăţare şi că poate fi întâlnit în orice context terapeutic în care este prezent un ingredient activ (stimul necondiţionat) . De exemplu, daca un individ a invatat ca durerea i se amelioreaza daca ia un analgezic, in cazul in care ar lua o pastila placebo pe post de analgezic, durerea lui se va ameliora si in acest caz.
Teoria expectanţelor de răspuns explică de asemenea mecanismul de producere al efectului placebo. Această teorie a fost dezvoltată de Kirsch în 1985 şi postulează faptul că răspunsul placebo este legat de expectanţele sau aşteptările de ameliorare ale pacienţilor. Mai concret, dacă un individ se aşteptă ca o anumită terapie să funcţioneze sau să aibă un efect, cel mai probabil că acea terapie va avea efect. Aceste expectanţe de răspuns sunt factori cognitivi care produc în mod direct un răspuns placebo.
În comunitatea ştiinţifică s-a ajuns, în mare, la un consens în ceea ce priveşte mecanismul efectului placebo iar cele două teorii explicative prezentate mai devreme nu se exclud reciproc ci mai degrabă se completează. Astfel, efectul placebo este un răspuns datorat atât condiţionării, cât şi expectanţelor individului.
Efectul placebo este prezent în foarte multe condiţii medicale sau psihologice. Acesta a fost studiat cu precădere în ameliorarea durerii, însă numeroase studii au demonstrat producerea efectului placebo la nivelul anxietăţii, depresiei, stării de conştienţă, tensiunii, arousalului sexual, astmului, la nivel dermatologic etc. Exemplul cel mai ilustrativ al puterii efectului placebo este în cazul antidepresivelor. S-a demonstrat că efectul placebo este responsabil de 75% din efectul total al acestora.
Bineînţeles, studiul acestui fenomen ilustrativ pentru legătura minte-corp nu s-a încheiat încă. Dacă la ora actuală cunoaştem mecanismele răspunzătoare pentru producerea acestui efect, poate ar fi util să aflăm si niste metode eficiente de a-l maximiza.
Bibliografie:
Brody H. (1997) The doctor as therapeutic agent: A placebo effect research agenda. În Brody, H., Harrington, A. (1997) . The placebo effect: An interdisciplinary exploration, 77-92. Harvard University Press.
Kirsch, I., Lynn, S. J. (1999) . Automaticity in clinical psychology. American Psychologist, 54 (7) : 504-515.
Kirsch, I., Sapirstein, G. (1999) . Listening to Prozac but hearing placebo: a meta-analysis of antidepressant medication. Prevention Treatment, 1: 1-16.
Koshi, E. B., Short, C. A. (2007) . Placebo theory and its implications for research and clinical practice : a reviw of the recent literature. Pain Practice, 7 (1), 4-20
Conform lui Brody, efectul placebo este „o schimbare în corp sau în unitatea corp-minte, care se petrece ca şi rezultat al semnificaţiei simbolice pe care un individ o atribuie unui eveniment sau obiect din mediul terapeutic, şi nu proprietăţilor farmacologice sau fiziologice ale vreunui remediu folosit”. Pe scurt, termenul de „efect placebo” se referă la schimbările într-un individ cauzate de o manipulare placebo.
În mod tradiţional, placebo au fost folosite în studiile farmacologice pentru a controla efectele expectanţelor oamenilor asupra tratamentului. Terapia medicală înainte de secolul 20 a fost descrisă ca fiind o istorie a fenomenelor placebo. Din Antichitate până în timpurile noastre au fost folosite zeci de mii de medicamente pentru tratamentul bolilor omeneşti, însă doar o mică parte din ele au reuşit să supravieţuiască rigorilor cercetărilor ştiinţifice, demonstrând eficienţă clinică. Odată cu apariţia medicinei moderne dimensiunea psihologică a tratamentului medical pe care o reprezintă placebo a fost ignorată. Substanţele sau tratamentele placebo au fost considerate ceva care stau în calea medicinei „corecte” şi al căror rol este doar de a servi ca termen de comparaţie pentru testarea eficienţei tratamentului care conţine o substanţă activă.
Deşi efectul placebo a fost clar stabilit ca fiind real, mecanismele prin care acesta e produs nu au fost decât relativ recent investigate serios. În prezent există o creştere semnificativă a numărului de cercetări referitoare la mecanismele răspunsului placebo. Efectul placebo este un răspuns psiho-fiziologic complex, care implică răspunsuri psihochimice si cognitive. Numeroase teorii s-au avântat în a explica mecanismul efectului placebo dar dintre toate, cele mai populare din literatura de specialitate sunt teoria condiţionării clasice şi teoria expectanţelor de răspuns.
Teoria condiţionării clasice sugerează că răspunsul placebo reprezintă o formă de condiţionare clasică şi se bazează pe învăţare prin asociere. Pavlov a observat că, în urma acţiunii unui stimul neutru, cum ar fi un sunet de apel (stimul necondiţionat), care a fost asociat anterior cu alimente (stimul condiţionat), câinii salivează. Mai multe studii au arătat că această condiţionare poate apărea de asemenea şi la om. Acest răspuns va depinde de istoria de învăţare a individului, de asemenea numită şi „generalizarea răspunsului”. Dacă explicăm efectul placebo în termenii condiţionării clasice, aceasta implică faptul că fenomenul este rezultatul unui proces sistematic de învăţare şi că poate fi întâlnit în orice context terapeutic în care este prezent un ingredient activ (stimul necondiţionat) . De exemplu, daca un individ a invatat ca durerea i se amelioreaza daca ia un analgezic, in cazul in care ar lua o pastila placebo pe post de analgezic, durerea lui se va ameliora si in acest caz.
Teoria expectanţelor de răspuns explică de asemenea mecanismul de producere al efectului placebo. Această teorie a fost dezvoltată de Kirsch în 1985 şi postulează faptul că răspunsul placebo este legat de expectanţele sau aşteptările de ameliorare ale pacienţilor. Mai concret, dacă un individ se aşteptă ca o anumită terapie să funcţioneze sau să aibă un efect, cel mai probabil că acea terapie va avea efect. Aceste expectanţe de răspuns sunt factori cognitivi care produc în mod direct un răspuns placebo.
În comunitatea ştiinţifică s-a ajuns, în mare, la un consens în ceea ce priveşte mecanismul efectului placebo iar cele două teorii explicative prezentate mai devreme nu se exclud reciproc ci mai degrabă se completează. Astfel, efectul placebo este un răspuns datorat atât condiţionării, cât şi expectanţelor individului.
Efectul placebo este prezent în foarte multe condiţii medicale sau psihologice. Acesta a fost studiat cu precădere în ameliorarea durerii, însă numeroase studii au demonstrat producerea efectului placebo la nivelul anxietăţii, depresiei, stării de conştienţă, tensiunii, arousalului sexual, astmului, la nivel dermatologic etc. Exemplul cel mai ilustrativ al puterii efectului placebo este în cazul antidepresivelor. S-a demonstrat că efectul placebo este responsabil de 75% din efectul total al acestora.
Bineînţeles, studiul acestui fenomen ilustrativ pentru legătura minte-corp nu s-a încheiat încă. Dacă la ora actuală cunoaştem mecanismele răspunzătoare pentru producerea acestui efect, poate ar fi util să aflăm si niste metode eficiente de a-l maximiza.
Bibliografie:
Brody H. (1997) The doctor as therapeutic agent: A placebo effect research agenda. În Brody, H., Harrington, A. (1997) . The placebo effect: An interdisciplinary exploration, 77-92. Harvard University Press.
Kirsch, I., Lynn, S. J. (1999) . Automaticity in clinical psychology. American Psychologist, 54 (7) : 504-515.
Kirsch, I., Sapirstein, G. (1999) . Listening to Prozac but hearing placebo: a meta-analysis of antidepressant medication. Prevention Treatment, 1: 1-16.
Koshi, E. B., Short, C. A. (2007) . Placebo theory and its implications for research and clinical practice : a reviw of the recent literature. Pain Practice, 7 (1), 4-20