ROmedic Cabinete medicale Bucuresti Cabinete Psihologie Psihologie Bucuresti

Un loc în care ești cu adevărat ascultat și înțeles. Sunt acolo doar pentru tine, fără agendă ascunsă și fără să vreau altceva de la tine decât să te pot întâlni. Poți spune cu voce tare ce n-ai spus nimănui și să fie primit cu blândețe.

Lucrez cu adulți, individual și de cuplu. Cei mai mulți oameni care ajung la mine trec printr-o relație care se destramă, printr-un tipar care se repetă sau printr-un gol pe care nu și-l pot explica. Relația e și locul unde doare, și instrumentul cu care se lucrează — de aici pornește tot ce fac.

Am o experiență aparte cu bărbații între 25 și 55 de ani, urbani, activi profesional — IT, avocatură, medicină, antreprenoriat, finanțe. Nu pentru că înțeleg mai bine, ci pentru că am condus și am îndrumat oameni sub presiune peste 20 de ani, înainte de cabinet. Suntem din aceeași generație, cu același manual primit acasă.

Ce se întâmplă în cameră nu e înfricoșător. Uneori te apropii de o emoție de care ți-e teamă, faci câteva încercări, și când o lași să vină descoperi că nu te rupe — devine cunoscută, și ce e cunoscut e suportabil. Omul intră fugind de ce simte și pleacă folosind ce simte.

Am venit la psihoterapie după peste 20 de ani în management, cu un fundal de matematician. Experiența asta e un adaos la felul în care stau cu tine, nu o carieră lăsată în urmă.

Sunteți sau ați fost pacientul nostru și considerați că serviciile noastre merită recomandate?

Atunci oferiți-ne o recomandare!
 
Programare