Cu devotament și grijă, suntem alături de sătmăreni dorind să aducem plus valoare prin serviciile noastre. Am evoluat împreună cu acest oraș, construind pe baza inovației, tehnologiei avansate și a pasiunii pentru stomatologia modernă.
În clinica nostră vei găsi medici cu experiență, care sunt intr-o continuă dezvoltare și creștere. Aici vei găsi răbdarea și finețea împletite cu o strategie clară pentru fiecare pacient.
Prin proceduri sterile îmbinate cu tehnologii moderne, punem accent pe tot ce poate aduce un plus de siguranță și confort pentru pacientii noștri, asigurând o experiență plăcută și fără griji.
Misiunea noastră este să răspundem nevoilor dumneavoastră și în acelaș timp să oferim o experiență confortabilă și plăcută în cabinetul stomatologic. Dorim să readucem un zâmbet plin de încredere clienților noștri și să fim cu adevărat încă un motiv pentru a zâmbi!
Serviciile Noastre:
Estetică Dentară
Fațete dentare - Fațetele dentare sunt foițe subțiri din ceramică sau compozit, care se aplică pe suprafața dinților pentru a corecta aspectul acestora. Sunt ideale pentru mascarea petelor, a dinților ciobiți, spațiilor dintre dinți sau a celor ușor strâmbi.
Albire dentară - Albirea profesională a dinților este una dintre cele mai populare proceduri de estetică dentară. Aceasta îndepărtează petele cauzate de alimente, băuturi sau fumat și oferă un zâmbet mai strălucitor, cu mai multe nuanțe mai alb.
Reconstrucții estetice cu materiale compozite - Această procedură implică refacerea formei dinților cu ajutorul unui compozit estetic, perfect adaptat culorii naturale a dinților. Este folosită pentru repararea dinților fracturați, ciobiți sau pentru închiderea spațiilor inestetice.
Aparate ortodontice invizibile - În unele cazuri, alinierea dinților este o componentă esențială a esteticii dentare. Aparate ortodontice moderne, cum ar fi cele invizibile, sunt folosite pentru a corecta poziția dinților într-un mod discret și eficient.
Implantologie
La noi, procedurile de implantologie dentară încep cu o evaluare minuțioasă și o planificare detaliată. Examinăm sănătatea orală a pacientului și structura osului discutând apoi opțiunile de tratament. În timpul procedurii, implantul este inserat în os prin intermediul unei tehnici chirurgicale precise. Odată inserat, urmează procesul de osointegrare, care poate dura câteva luni.
După ce osteointegrarea a avut loc, pacientul revine pentru atașarea coroanei dentară, a punții sau a protezei, toate personalizate pentru fiecare pacient și fabricate din materiale durabile cum ar fi ceramica sau zirconiul. Protezele dentare fixate cu ajutorul implanturilor oferă stabilitate, funcționalitate și o estetică similare cu cele ale dinților naturali.
Chirurgie
Extracții dentare - Îndepărtarea dinților deteriorați sau infectați
Implanturi dentare - Opțiunea de înlocuire a unui dinte lipsă prin inserarea în os a unor implanturi din titan sau alt material.
Chirurgia Endodontică - Include proceduri precum rezecția apicală pentru tratarea infecțiilor severe și implică îndepărtarea unei bucăți din vârful rădăcinii și sigilarea canalului radicular.
Chirurgia Parodontală - Tratează afecțiuni ale gingiilor, cum ar fi retracțiile gingivale sau pungile parodontale, pentru a opri evoluția bolilor parodontale.
Tratamente Laser
În clinica noastră am integrat tehnologia laserului dentar, un instrument inovator în stomatologia modernă, ce aduce numeroase beneficii în tratarea diverselor afecțiuni dentare. Utilizarea laserului permite realizarea unor proceduri mult mai precise, reducând considerabil durerea sau eliminând-o complet. Un avantaj major este faptul că, în cazul anumitor tratamente, utilizarea anesteziei devine inutilă, iar sângerările sunt minimizate, ceea ce contribuie la un timp de vindecare mult mai rapid. Această tehnologie revoluționară oferă confort sporit și eficiență, reprezentând o opțiune ideală pentru pacienții care își doresc tratamente moderne și mai puțin invazive.
Lucrări dentare în regim de urgență 24/48 h
Serviciul lucrări dentare în regim de urgență reprezintă o procedură avansată, care permite pacienților să obțină o restaurare dentară completă și estetică într-un timp foarte scurt, folosind implanturi dentare moderne și tehnologii inovatoare. Este o soluție ideală pentru persoanele care au pierdut toți dinții sau care au dantura grav deteriorată și doresc să evite perioadele lungi de așteptare între tratamente. În cadrul acestei proceduri, se inserează de obicei 6 implanturi la maxilar și 4 implanturi la mandibulă, pe care se fixează două lucrări dentare provizorii. Astfel, în doar câteva ore, pacientul poate pleca din clinică având o dantură fixă, care restaurează atât funcționalitatea masticatorie, cât și aspectul estetic al zâmbetului.
Radiologie dentară
Clinica Sala Diagnostics oferă computer tomograf (CT) cu aparatură modernă, de ultimă generație. CT-ul reprezintă o procedură non-invazivă prin intermediul căreia se obțin măsurători exacte ale oaselor și ale țesuturilor cavității bucale. Prin urmare, reprezintă o variantă mult mai avansată a radiografiei clasice. Această tehnologie se folosește de raze X pentru a obține imagini ale structurii cavității bucale care, prin intermediul unui computer, sunt reunite astfel încât rezultatele să fie tridimensionale.
Endodonție la microscop
Tratamentul endodontic la microscop reprezintă o soluție modernă și precisă pentru salvarea dinților afectați de carii, infecții sau lucrări stomatologice realizate necorespunzător, eliminând disconfortul și asigurând sănătatea dentară pe termen lung. Cu ajutorul microscopului dentar, putem vizualiza cu o precizie extraordinară structurile interne ale dintelui, identificând zonele infectate sau deteriorate care altfel ar putea trece neobservate. Procedura presupune curățarea și dezinfectarea canalelor radiculare, urmată de sigilarea lor pentru a preveni reinfectarea.
Ortodonție
Ortodonția își propune să alinieze și să corecteze poziționarea dinților și a arcadelor dentare cu scopul principal de a îmbunătăți și de a pune în valoare sănătatea zâmbetului prin intermediul unor dispozitive precum aparate dentare fixe sau mobile.
Parodontologie
fecțiunile parodontale sunt cauzate de acumularea plăcii bacteriene pe dinți și sub gingii, ceea ce duce la inflamații și infecții. Aceste afecțiuni variază de la forme ușoare, precum gingivita (inflamația gingiilor), până la forme avansate, cum ar fi parodontita, care afectează structurile ce susțin dinții. Parodontologia are ca scop principal tratarea și prevenirea acestor probleme, astfel încât să se păstreze dinții și gingiile sănătoase pe termen lung.
Profilaxie și Întreținere
Detartraj
Periaj Profesional
Airflow
Fluorizare
Tratamente Antiinflamatorii pentru Gingivite
Tratamente de Desensibilizare
Sunteți sau ați fost pacientul nostru și considerați că serviciile noastre merită recomandate?
Atunci oferiți-ne o recomandare!