Rolul terapeutic al basmului la copii
Autor: Ludmila Fluture
Rolul terapeutic al basmului
Pentru copilul mic realitatea este uneori greu de perceput şi dificil de înţeles. Iar basmul este ca un liant între realitate şi imaginar, care uşurează adaptarea.
Pentru că lumea vrăjită a basmului e lumea în care copilul mic trăieşte zi cu zi, e lumea "magiei primitive", în care au vieţuit la începuturile speciei toate popoarele şi în care mai vieţuiesc încă toţi indivizii, la începuturile existentei lor. O lume pe care o cunoaştem cu toţii, chiar dacă nu ne mai amintim că am trăit în ea pe vremea copilăriei. E o lume în care toate sunt animate, în care vorbesc şi obiectele şi plantele, toate acţionând în virtutea unei logici si urmărind o finalitate. E totodată o lume a luptelor, a
biruinţelor şi a înfrângerilor dramatice.
Basmele pun întotdeauna o problemă
În basm, prin definiţie, totul se termina cu bine, dar lucrurile nu merg totdeauna bine. Dimpotrivă. Tipicul basmelor consta în a ne prezenta la început o situaţie care, fericită sau nu, are doar un rol de introducere rapidă în drama în care curând va fi implicat protagonistul. Prinţii sunt puşi totdeauna să săvârşească isprăvi imposibile, ca să nu-si piardă viaţa, prinţesele lipsite de apărare
cad victime unor personaje malefice, copiii sunt prizonieri ai vrăjitoarelor ce îi pun la îngrăşat ca sa-i mănânce.
Basmul îi duce pe copii de mâna spre ieşirea din aceste situaţii îngrozitoare
Tocmai în asta rezida valoarea basmului: în capacitatea lui de a prezenta în termeni imaginari, aşadar uşor de înţeles pentru copil, o situaţie dramatică de conflict grav,
de posibila tragedie, şi de a indica o cale de ieşire din această situaţie. Basmul ne prezintă problema şi soluţia problemei, toate acestea în singurul limbaj accesibil unui copil - cel al fanteziei.
Basmele sunt pline de copii
Copii abandonaţi în pădure, copii chinuiţi de maştere crude, copii care nu sunt iubiţi, copii nedoriţi, copii rătăciţi ... Copiii din basme nu respecta niciodată interdicţiile: deschid toate uşile care ar trebui să rămână încuiate, se abat de la toate drumurile pe care ar fi trebuit sa meargă, se duc totdeauna exact unde n-ar trebui sa se duca. În felul acesta basmele îi vorbesc unui copil despre problemele cu care se confrunta zilnic: abandonul, lipsa de iubire, singurătatea, neascultarea, frică ...
În basme copiii înving
Ei supravieţuiesc în ciuda părinţilor care îi abandonează, în ciuda maşterelor rele, a vrăjitoarelor nemiloase, înving împotriva unor figuri ameninţătoare si mult mai puternice decât ei: basmele reprezintă pentru copii glasul
speranţei.
Adesea într-o anumită perioadă copiilor le place îndeosebi un anume basm şi vor sa-l asculte doar pe acela: îl ascultă iar si iar, nu se mai satură de el, iar celelalte basme nu-i
interesează. În momentul respectiv acela e "basmul lor", basmul care vorbeşte despre problema pe care o au atunci. Şi îşi vor schimba preferinţele atunci când vor depăşi respectivul moment din propria evoluţie.
Abandonarea povestirii basmelor înseamnă abandonarea celei mai bune căi de acces spre lumea fantastica în care trăieste cufundat copilul, înseamnă să-l privăm de un sprijin util, mai mult, indispensabil, atunci când îşi înfruntă şi îşi rezolvă angoasele ...
Pentru copilul mic realitatea este uneori greu de perceput şi dificil de înţeles. Iar basmul este ca un liant între realitate şi imaginar, care uşurează adaptarea.
Pentru că lumea vrăjită a basmului e lumea în care copilul mic trăieşte zi cu zi, e lumea "magiei primitive", în care au vieţuit la începuturile speciei toate popoarele şi în care mai vieţuiesc încă toţi indivizii, la începuturile existentei lor. O lume pe care o cunoaştem cu toţii, chiar dacă nu ne mai amintim că am trăit în ea pe vremea copilăriei. E o lume în care toate sunt animate, în care vorbesc şi obiectele şi plantele, toate acţionând în virtutea unei logici si urmărind o finalitate. E totodată o lume a luptelor, a
biruinţelor şi a înfrângerilor dramatice.
Basmele pun întotdeauna o problemă
În basm, prin definiţie, totul se termina cu bine, dar lucrurile nu merg totdeauna bine. Dimpotrivă. Tipicul basmelor consta în a ne prezenta la început o situaţie care, fericită sau nu, are doar un rol de introducere rapidă în drama în care curând va fi implicat protagonistul. Prinţii sunt puşi totdeauna să săvârşească isprăvi imposibile, ca să nu-si piardă viaţa, prinţesele lipsite de apărare
cad victime unor personaje malefice, copiii sunt prizonieri ai vrăjitoarelor ce îi pun la îngrăşat ca sa-i mănânce.
Basmul îi duce pe copii de mâna spre ieşirea din aceste situaţii îngrozitoare
Tocmai în asta rezida valoarea basmului: în capacitatea lui de a prezenta în termeni imaginari, aşadar uşor de înţeles pentru copil, o situaţie dramatică de conflict grav,
de posibila tragedie, şi de a indica o cale de ieşire din această situaţie. Basmul ne prezintă problema şi soluţia problemei, toate acestea în singurul limbaj accesibil unui copil - cel al fanteziei.
Basmele sunt pline de copii
Copii abandonaţi în pădure, copii chinuiţi de maştere crude, copii care nu sunt iubiţi, copii nedoriţi, copii rătăciţi ... Copiii din basme nu respecta niciodată interdicţiile: deschid toate uşile care ar trebui să rămână încuiate, se abat de la toate drumurile pe care ar fi trebuit sa meargă, se duc totdeauna exact unde n-ar trebui sa se duca. În felul acesta basmele îi vorbesc unui copil despre problemele cu care se confrunta zilnic: abandonul, lipsa de iubire, singurătatea, neascultarea, frică ...
În basme copiii înving
Ei supravieţuiesc în ciuda părinţilor care îi abandonează, în ciuda maşterelor rele, a vrăjitoarelor nemiloase, înving împotriva unor figuri ameninţătoare si mult mai puternice decât ei: basmele reprezintă pentru copii glasul
speranţei.
Adesea într-o anumită perioadă copiilor le place îndeosebi un anume basm şi vor sa-l asculte doar pe acela: îl ascultă iar si iar, nu se mai satură de el, iar celelalte basme nu-i
interesează. În momentul respectiv acela e "basmul lor", basmul care vorbeşte despre problema pe care o au atunci. Şi îşi vor schimba preferinţele atunci când vor depăşi respectivul moment din propria evoluţie.
Abandonarea povestirii basmelor înseamnă abandonarea celei mai bune căi de acces spre lumea fantastica în care trăieste cufundat copilul, înseamnă să-l privăm de un sprijin util, mai mult, indispensabil, atunci când îşi înfruntă şi îşi rezolvă angoasele ...