Abordarea psihologică a vindecării
Autor: Psihoterapeut, lector dr. Cristina Stărică
Fiecare om contribuie permanent la propria stare de sănătate. Mulţi cred că vindecarea se produce doar dacă urmăm sfaturile medicilor, fără să ţinem cont de ideile proprii, de atitudinea noastră faţă de viaţă, de încrederea noastră faţă de eficienţa tratamentului, de credintele despre competenţele personalului medical, care sunt în strânsă legătură cu emoţiile declanşate de acestea. Astfel, corpul, mintea şi emoţiile sunt un sistem unitar – e suficient să modifici un element şi toate sunt afectate.
Există dovezi ştiinţifice că evoluţia bolii, în general, este afectată de suferinţele emoţionale. De aceea este necesar ca tratamentul să aibă în vedere pacientul, ca întreg, nu să urmărească doar boala de care suferă acesta, astfel încât întregul organism să acţioneze pentru a se produce vindecarea. Elmer şi Alyce Green, medici la Spitalul din Menninger, precizează că “orice schimbare în starea fiziologică este insoţită de o schimbare corespunzătoare în starea mental-emoţională, conştientă sau inconştientă” Iar acest lucru este valabil şi invers.
Insănătoşirea este mai probabilă dacă întreaga fiintă se mobilizează în această direcţie. Participarea activă a pacientului la tratament, atitudinea pozitivă faţă de posibilitatea însănătoşirii, pot influenta debutul bolii, rezultatul tratamentului şi calitatea vieţii. Este important ca pacientul şi echipa sa medicală să oferă o atenţie deosebită sentimentului de încredere în tratament şi în rezultatul lui fericit, altfel încât terapia fizică să fie completă.
Cercetătorii Carl şi Stephanie Simonton, conducătorii “Centrului de consiliere şi cercetare în domeniul cancerului” din Dallas au demonstrat că viaţa poate fi prelungită dacă, pe parcursul bolii, pacienţii îşi continuă, pe măsura posibilităţilor, activităţile pe care le aveau înainte. Motivaţia puternică de a atinge anumite obiective îi angajează, pe pacienţi să participe activ la viaţa de zi cu zi, favorizând luarea unei atitudini pozitive în fată vieţii şi ajută ca întreaga fiinţă să se mobilizeze în faţa bolii. (Simonton, Simonton, Creighton, Cum să lupţi cu cancerul, Ed. Trei, 2011)
Există dovezi ştiinţifice că evoluţia bolii, în general, este afectată de suferinţele emoţionale. De aceea este necesar ca tratamentul să aibă în vedere pacientul, ca întreg, nu să urmărească doar boala de care suferă acesta, astfel încât întregul organism să acţioneze pentru a se produce vindecarea. Elmer şi Alyce Green, medici la Spitalul din Menninger, precizează că “orice schimbare în starea fiziologică este insoţită de o schimbare corespunzătoare în starea mental-emoţională, conştientă sau inconştientă” Iar acest lucru este valabil şi invers.
Insănătoşirea este mai probabilă dacă întreaga fiintă se mobilizează în această direcţie. Participarea activă a pacientului la tratament, atitudinea pozitivă faţă de posibilitatea însănătoşirii, pot influenta debutul bolii, rezultatul tratamentului şi calitatea vieţii. Este important ca pacientul şi echipa sa medicală să oferă o atenţie deosebită sentimentului de încredere în tratament şi în rezultatul lui fericit, altfel încât terapia fizică să fie completă.
Cercetătorii Carl şi Stephanie Simonton, conducătorii “Centrului de consiliere şi cercetare în domeniul cancerului” din Dallas au demonstrat că viaţa poate fi prelungită dacă, pe parcursul bolii, pacienţii îşi continuă, pe măsura posibilităţilor, activităţile pe care le aveau înainte. Motivaţia puternică de a atinge anumite obiective îi angajează, pe pacienţi să participe activ la viaţa de zi cu zi, favorizând luarea unei atitudini pozitive în fată vieţii şi ajută ca întreaga fiinţă să se mobilizeze în faţa bolii. (Simonton, Simonton, Creighton, Cum să lupţi cu cancerul, Ed. Trei, 2011)