Construirea stimei de sine la copii
Stima de sine este un concept psihologic complex cu care ne intalnim frecvent in viata cotidiana.
Baron si Kenny(1986) vedeau in stima de sine “o variabila care indeplineste in functionarea psihica multiple si variate functii de mediator sau moderator”.
Acest concept a starnit interesul multor psihologi, care au incercat sa-l supuna unei analize psihologice. Dintre acestia,William James, unul dintre fondatorii psihologiei stiintifice, ne-a lasat in scrierile sale doua mari definitii ale stimei de sine: o definitie “matematica”,conform careia stima de sine este rezultatul unei fractii avand ca numarator “succesele obtinute”iar ca numitor “aspiratiile sau pretentiile initiale”; o definitie “holistica”, in care stima de sine globala apare ca fiind media auto-evaluarilor particulare pe dimensiunile de relevanta personala.
Parintii au un rol important in construirea stimei de sine a copiilor.
Este stiut faptul ca o stima de sine scazuta in copilarie isi pune amprenta asupra personalitatii copilului si are o influenta asupra adultului de mai tarziu.
Un copil caruia i s-a cultivat o stima de sine pozitiva, se simte bine in propria piele, actioneaza eficient in orice imprejurare si reuseste sa faca fata dificultatilor intalnite.
Un parinte trebuie sa stie ca o conceptie despre sine pozitiva a copilului (crede in capacitatea sa, stie sa-si proiecteze viitorul) influenteaza favorabil increderea in sine a acestuia (actioneaza fara teama de esec si de a fi judecat) si-i faciliteaza iubirea de sine (se respecta indiferent ce se intampla, asculta de nevoile si aspiratiile sale).
Conceptia despre sine pozitiva se datoreaza in mare masura mediului familial si in special proiectelor gandite de parinti pentru copiii lor. Sunt destui parinti care-i impovareaza inconstient pe copii cu ce nu au reusit ei insasi sa duca la indeplinire, fara a tine cont de dorintele si capacitatile copilului. In aceste situatii, copiii isi dezvolta o gandire nerealista, datorita convingerii că trebuie să atinga nişte standarde interiorizate de comportament şi performanţă foarte ridicate, cu scopul de a evita critica parintilor atunci cand nu reusesc sa le indeplineasca dorintele. Aceste standarde nerealiste pot apărea sub forma perfecţionismului, atenţiei deosebite la detalii, reguli rigide de tipul“trebuie”, nemulţumirea că nu au realizat cât de mult ar fi vrut/ar fi trebuit să realizeze.
Daca in prima faza cat se simte sustinut si stimulat de parinti copilul face fata, mai tarziu devine anxios, are o permanenta teama de esec, nimic nu-i mai reuseste, pentru ca e obsedat de teama de a nu-si dezamagi parintii si-n loc sa se canalizeze pe sarcina, sa o gandeasca, sa devina creativ, isi inhiba acţiunile si sentimentele.
Copiii sustinuti in permanenta de parinti si nelasati sa gandeasca si sa-si exprime propriile pareri, devin dependenti de parinti, iar mai tarziu de o persoana importanta pentru acestia, intampina dificultati in a-si construi si duce la bun sfarsit proiectele personale, nu au ambitie, vederi in perspectiva, “nu calca decat pe drumuri deja explorate de altii”.
Parintii responsabili ii ajuta pe copii sa-si constientizeze atat calitatile, dar si defectele.
Mai nou este recomandat de a înlocui conceptul de stimă de sine cu cel de acceptare necondiţionată a propriei persoane (unconditional self-acceptance -USA) care este logic corect şi mai pragmatic (Ellis, 1994; Rogers, 1961).
În această variantă, se evalueaza comportamentele şi nu persoana respectiva, care este acceptată necondiţionat indiferent de performanţă, căci este prea complexă şi în continuă schimbare pentru a fi evaluată global, pornind doar de la un eşantion de comportamente concrete în situaţii concrete. Astfel, atunci când un copil are un eşec i se spune că avut un comportament neperformant nu că este neperformant ca persoană. Această filozofie se regăseşte în marile religii ale lumii; spre exemplu în Creştinism ea este foarte bine reflectată de formula „pedepsim păcatul dar îl iertăm pe păcătos!” (David, 2003).
Copilul trebuie invatat sa faca o analiza atunci cand are un comportament neperformant, sa inteleaga de ce l-a avut si sa i se dea incredere ca acest comportament se poate schimba daca face tot ce depinde de el, ca se poate invata si din greseli, cu conditia ca acestea sa nu se repete.
Pentru a avea incredere in sine un copil are nevoie sa fie incurajat in ce face si apreciat pentru micile succese cotidiene, atat de necesare pentru echilibrul psihologic. Un copil nu reuseste totdeauna sa realizeze ce-si propune, poate avea si esecuri, dar acestea trebuie intelese drept consecinte posibile, nu catastrofe. Daca este invatat sa traga invataminte din dificultati si ajutat sa inteleaga ca poate mai mult la urmatoarea incercare, copilul are toate sansele sa evolueze. In caz contrar, va ajunge la concluzia ca mai bine nu actioneaza decat sa greseasca.
Parintele este un exemplu pentru copil prin ceea ce face, nu numai prin ceea ce spune, pentru ca nu poti sa-i spui ceva si tu ca parinte sa faci altceva, pentru ca atunci nu stie ce sa mai creada. Daca reuseste sa-si construiasca un nivel bun al increderii in sine, copilul nu se teme de necunoscut, nu se inhiba atunci cand descopera ceva nou. Incepe sa-si constientizeze calitatile, dar si defectele, stie ca poate suferi si infrangeri (peste care poate trece),dar poate obtine si performante.Copilul trebuie iubit neconditionat, indiferent de esecuri sau performante, pentru ca in functie de hrana afectiva primita in copilarie, invata sa se iubeasca, sa se evalueze, sa-si constientizeze valoarea.
Un copil apostrofat in pemanenta la fiecare greseala fara sa i se explice ce a gresit si cum se poate indrepta greseala ajunge sa creada ca “nu-i bun de nimic”, ca nu are nici o valoare, ajunge sa nu se iubeasca pe sine si i se pare imposibil sa fie iubit.
Cultivarea sentimentului ca e iubit si competent in ceea ce face este o nevoie permanenta a copilului, din care stima de sine isi extrage hrana.
Bibliografie:
Christophe André, François Lelord,Cum sa te iubesti pe tine pentru a te intelege mai bine cu ceilalti, Editura 3,2011
Niculina Ciuperca, psiholog-consilier familie-cuplu
Cabinet individual de psihologie Bucuresti, Sect.6 Str. Ceahlaul 22,Bl.104 Ap.5
Telefon 0724 878 966 / 0762 635 466
