ROmedic Cabinete medicale Iasi Psihoterapie Psihoterapie Iasi

Psihoterapie în Iasi

Programele terapeutice implementate în acest centru de sănătate sunt complexe și privesc persoana în mod holist, ca un tot unitar cu mediul în care trăiește, relațiile pe care le cultivă și stilul de viață pe care îl are. Terapeuții din cadrul echipei Gamma Clinic Psychology au un profund respect pentru ființa umană și împărtășesc această abordare holistă.
Centrul de sănătate Gamma Clinic Psychology se adresează tuturor persoanelor care la un moment dat în viața lor, au nevoie de un sprijin pentru a-și găsi echilibrul. Unii oameni vin la terapie pentru a-și vindeca rănile adânci, alții caută un ajutor pentru a depăși o situație anume; unii vin pentru a-și îmbunătăți relația de cuplu, iar alții doresc să-și răspundă la întrebări profunde legate de înțelegerea sinelui sau a sensului vieții. Și mai pot fi enumerate zeci de situații în care o persoană poate avea nevoie de sprijin. În funcție de nevoile fiecăruia, specialiștii din cadrul echipei, oferă servicii de consiliere psihologică și psihoterapie.
Consilierea presupune un număr mai mic de întâlniri și o amploare mai mică a schimbării și restructurării interne, fiind centrată mai mult pe susținerea în luarea unor decizii, clarificare și eliberare emoțională.
Psihoterapia este un demers mai lung, de restructurare profundă și de o durată mai mare. Antrenează resurse mai multe și o autocunoaștere mai subtilă, având o eficiență mai mare pe termen lung. 
Echipa de profesioniști Gamma Clinic Psychology oferă servicii în domeniul psihologiei, consilierii și psihoterapiei pentru:
• Probleme relaționale
• Dificultăți întâlnite în cadrul situațiilor noi de viață (familia cu copii mici, cu adolescenți, separare sau divorț etc)
• Anxietate, depresie, atacuri de panică
• Dificultăți în găsirea sensului vieții
• Probleme psihosomatice
• Dificultăți sau probleme de cuplu
• Probleme de integrare în colectiv (școlar sau de muncă)
• Dificultăți de adaptare
• Abordarea unui diagnostic medical cronic
• Stres și tensiune
• Traume
• Pierderi suferite și nedepășite, doliu
• Frici și fobii, timiditate
• Dureri fizice permenente
• Probleme de greutate și nutriție
• Dependențe: fumat, droguri, alcool sau alte adicții, inclusiv dependență emoțională
• Probleme ale copiilor: inadaptare școlară, performanță scăzută, comportamente deviante
• Probleme ale adolescenților și tinerilor: găsirea propriei identități, crearea unei vieți independente, inadaptare socială/școlară/la locul de muncă
• Dificultăți în evoluția carierei (pentru elevi, studenți sau adulți).
Această listă poate continua cu orice dificultate pe care o poți întâlni la un moment dat în viața ta și pentru care ai nevoie de sprijin pentru a o depăși într-un mod sănătos și eficient.
Te aşteptăm cu încredere şi dăruire! Oricine are un moment al schimbării şi un timp al vindecării, iar echipa Gamma Clinic Psychology este aici și știe cum să te ajute să-l trăieşti.



Listă servicii:

 
Programare