Particularități ale autonomiei pacientului cu boli cronice
În contextul unui management adecvat centrat pe persoana cu boli cronice, autonomia și dependența nu se mai exclud reciproc. Astfel, conceptul de „autonomie socratică”, care leagă autonomia de fragilitatea existenței umane și de vulnerabilitatea pacienţilor prin promovarea unei etici a grijii și interdependenței, este considerat a reprezenta „standardul de evaluare a autonomie reale în asistența persoanelor cu boli cronice” (Dekkers, 2001). Totodată, studiile pledează pentru o conceptualizare relațională a autonomiei în contextul bolilor cronice, susținând valoarea unor bune relaţii pacient-medic. Astfel, s-a sugerat că modelul deliberativ, care promovează luarea în comun a deciziilor și negocierea între medic și pacient, ar fi ideal pentru facilitarea autonomiei pacientului care suferă de boli cronice și că rolul etic al educației pacientului ar fi acela de a face modelul deliberativ aplicabil în acest context (Reach, 2014). Mai mult, se impune conceptualizarea autonomiei din perspectiva capacității mentale de a lua decizii informate, iar Mental Capacity Act 2005 (Anglia și Țara Galilor) propune patru pași practici de evaluare a capacităţii mentale, după cum urmează: „(a) a înţelege informaţia relevantă pentru decizie, (b) a reţine acea informaţie" - așa că rugăm pacientul să repete ce anume a înțeles, "(c) a utiliza sau a cântări acea informaţie ca parte a procesului de luare a deciziei" - respectiv a pune în balanță riscuri versus beneficii " și (d) a comunica decizia sa (fie verbal, utilizând limbajul semnelor sau prin alte mijloace)”.