Stiluri parentale și copii anxioși
Cele mai des întâlnite tulburări la copii și adolescenți sunt tulburările anxioase. Anxietatea genereză o suferință majoră și interferează cu abilitatea școlară, cu cea de a stabili prietenii ori contacte sociale, cu abiliatea de a a profita de oportunități de dezvoltare a carierei in adolescență, cu activitățile din cadrul familiei si cu nivelul general de fericire, satisfacție si încredere in propriile forțe. Există riscul și vulnerabiltatea copiilor de a deveni adolescenți si apoi adulți cu anxietate. Iar la vârsta adultă, anxietatea interferează cu munca, relațiile și satisfacția generală, crește riscul de consum de droguri, alcool, depresie, suicid și probleme medicale. Anxietatea poate avea cauze genetice, anumite situații sau evenimente de viață, dar si stiluri parentale disfuncționale.
Părinți perfecționiști, copii anxioși
Părinții exigenți cu ei înșiși, manifestă acest stil solicitant si cu copiii lor. Copilul trebuie să aibă performanță, să reușească în aproape toate acțiunile sale. Astfel valoarea copilului este dependentă și dată de înaltele sale performanțe. Copilul este aspru criticat, respins uneori atunci când are rezultate mai puțin valoroase. El se simte presat de pretențiile părinților și înțelege că valoarea lui depinde de performanțele lui. Și că este iubit doar așa. Si vorba aceea pe care o tot aud: ,,odată ce investesc în el, am pretenții”
Ce învață copilul? Să se teamă de dezaprobare, să devină anxios în fața anumitor sarcini cum sunt: testele, temele, competițiile sportive etc. Emoțional și comportamental, copiii anxioși se îndreaptă către perfecționism. Încearcă din răsputeri să aibă succes (iar atunci când nu au, se prăbușesc), ori au tendința de a se retrage din fața sarcinilor pentru a evita riscurile.
Părinți criticoși, copii anxioși
Cea mai frecventă practică parentală - critica, alături de dezoprobare (mai ales în public), moralizare, ironie, jignire. Aceasta este o modalitate indezirabilă ca răspuns la comportamentele copilului. Credințele părintelui sunt următoarele: copilul trebuie să se comporte bine întotdeauna; comportamentele greșite trebuie pedepsite; lauda si recompensa nu sunt recomandate, deoarece răsfață copilul. Dezaprobarea sau blamarea constantă a copilului îi învață să se blameze el însuși conducând spre sentimente cronice de anxietate, vinovăție, stimă de sine scăzută, inadecvare, intoleranță și ostilitate uneori.
Părinți speriați, copii anxioși
Părintele speriat modeleză asemănător cu el, comportamentul copilului. Ce-i transmite părintele copilului: pericolele sunt peste tot; lumea aceasta nu este un loc sigur; trebuie să fi mereu în alertă, etc. Este bine de înțeles că grija este una și nu este greșită. Exagerarea pericolelor, a supraprotecției, este probabil să mărească vulnerabilitatea copiiilor pentru anxietate, prin întărirea tendințelor de evitare a pericolului, tendința de a-l percepe peste tot. Deasemenea având la îndemână instrumente precum telefoanele există tendința de a verifica permanent copilul. De a-l interoga sau de a manifesta grija în exces. Când se află la școală, acasă, sau în timpul diferitelor activități de recreere. Acest comportament de monitorizare permanentă, fragilizează copilul, îl condiționează și nu-i dă spațiu pentru a-și dezvolta abilități de rezolvare a problemelor sau de gestionare a anumitor stări, ori a încerca să se descurce singur în anumite situații.