ROmedic Cabinete medicale Iasi Cabinete Psihoterapie Psihoterapie Iasi

Mersul pe bicicleta - poveste terapeutica

Mersul pe bicicleta - poveste terapeutica
Autor: Claude Pepper
"Viaţa e ca şi cum ai merge pe bicicletă. Nu cazi dacă vei continua să pedalezi."


La început îl vedeam pe Dumnezeu ca pe un fel de observator, ca pe judecătorul meu care îmi ţine evidenţa greşelilor. În felul acesta, Dumnezeu ar fi ştiut dacă meritam să merg în rai sau în iad după ce mor. Era undeva, acolo sus, ca Preşedintele. Îi recunoşteam imaginea când o vedeam, dar nu-l recunoşteam cu adevărat deloc.
Dar mai târziu, când l-am cunoscut mai bine pe Atotputernicul, părea ca şi cum viaţa ar fi ca mersul pe bicicletă, o bicicletă de două locuri, şi am observat că Dumnezeu stătea în spate ajutându-mă să pedalez.
Nu ştiu când s-a întâmplat, dar Dumnezeu a sugerat să schimbăm locurile, iar viaţa nu a mai fost la fel ca până atunci... Viaţa mea cu Atotputernicul a devenit mult mai palpitantă.
Când aveam controlul ştiam calea. Era mai degraba plictisitor, dar previzibil. Era intotdeauna cea mai scurta distanţă între două puncte.Dar cand El a luat conducerea, se pricepea s-o ia pe scurtături încântătoare, prin munţi şi prin locuri stâncoase cu viteze ameninţătoare. Tot ce puteam face era să mă tin bine! Chiar şi aşa părea o nebunie. El continua să zică: "Pedalează, pedalează!"
Mă îngrijoram şi deveneam neliniştit, întrebând: "Unde mă duci?" El doar râdea şi nu răspundea, iar eu am constatat că am început să am încredere în el. Curând, am uitat viaţa mea plictisitoare şi m-am antrenat în aventură. Iar când spuneam: "Mi-e frica...", el se apleca şi imi atingea mâna.
El mă ducea la oameni speciali care îmi puteau oferi ce aveam nevoie: alinare, acceptare, bucurie. Puteam lua aceste daruri în călătoria mea. Călătoria noastră, adică a mea şi a lui Dumnezeu.
Şi iar plecam. El spuse: "Renunţă la daruri, sunt un bagaj în plus, sunt prea grele". Aşa am făcut şi am oferit darurile oamenilor pe care i-am întâlnit şi am aflat că dacă dai, primeşti, iar povara ţi se uşurează.
La început, nu aveam încredere să-l las pe Dumnezeu să-mi controleze viaţa. Credeam ca aş putea eşua dacă o las pe mâna lui. Dar El ştia secretele mersului pe bicicleta, ştia cât trebuie să o încline ca să ia curbele strânse, cum să sară peste stânci, pe unde s-o ia ca să scurteze porţiunile înfricoşătoare. Iar eu am învăţat să tac şi să pedalez prin locurile cele mai ciudate şi a început să-mi placă peisajul şi briza rece care îmi mângâie faţa pe când pedalez cu încântătorul şi permanentul meu însoţitor, Atotputernicul meu.
Şi când sunt sigur că nu pot merge mai departe, El zâmbeşte doar şi spune: "Pedalează...".