Agnozia

Agnozia reprezintă incapacitatea de a recunoaște un obiect cu ajutorul unuia sau mai multor simțuri.

Agnozia traduce o tulburare – fie un deficit, fie o pierdere a identificării perceptive (vizuale, auditive, tactile, gustative), toate acestea în absența unei patologii la nivel vizual (absența cecității), auditiv (absența surdității) sau cutanat (anestezie).

Diagnosticul de agnozie se pune în urma examinării clinice, adesea însă fiind necesară și efectuarea de teste neuropsihologice. Modalitățile de diagnostic imagistic (CT, RMN cu sau fără protocoale de angiografie) pot identifica și localiza cauza.

În prezent nu există un tratament specific pentru agnozie; în acest context, terapia ocupațională devine extrem de importantă, întrucât îi poate ajuta pe pacienți să compenseze deficitele. [1]

Tipuri de agnozie

Agnozia reprezintă marca deteriorării (de exemplu în urma unui infarct, tarumatism ori formațiune tumorală – la nivel cerebral) sau degenerării la nivelul ariilor corticale ce sunt responsabile de integrarea percepției, identificării și a memorării. Astfel, leziunile cu localizare la nivelul cortexului pot să determine variate forme de agnozie, în cadrul cărora poate fi afectat oricare simț, de obicei unul singur, celelalte rămânând integre.

În funcție de simțul afectat, pot fi distinse următoarele tipuri de agnozie:
  • agnozia auditivă: incapacitatea de a recunoaște un obiect prin intermediul sunetelor (de exemplu radio, telefon), precum și nerecunoașterea de asemenea a muzicii (amuzie) ori a zgomotelor cotidiene, din mediul înconjurător, cu care pacientul era anterior familiarizat; aceste modificări sunt determinate de leziuni temporale drepte;
  • agnozia olfactivă: imposibilitatea de a recunoaște un obiect după miros (de exemplu portocala);
  • agnozia tactilă: incapacitatea identificării unui obiect prin intermediul pipăitului (pacientul nu poate să denumească un obiect care i se plasează în palmă, de exemplu un pix, o monedă); agnozia tactilă este marca unei leziuni de la nivelul cortexului parietal posterior până la girusul postcentral;
  • agnozia gustativă: imposibilitatea recunoașterii unui obiect prin intermediul gustului;
  • agnozia vizuală: inabilitatea de a recunoaște un obiect prin intermediul văzului; agnoziile vizuale traduc o leziune la nivelul regiunilor temporo-occipitale inferioare, unilateral sau bilateral.

Agnoziile vizuale pot fi, la rândul lor, de mai multe tipuri:
  • agnozia obiectelor: poate fi aperceptivă (pacientul nu mai recunoaște culorile, imaginile sau obiectele, pe care nu le mai poate denumi și este incapabil să precizeze o proprietate sau o funcție a obiectului respectiv) sau asociativă (pacientul nu mai recunoaște obiectul, dar în schimb îl poate descrie);
  • agnozia fețelor sau prosopagnozia: inabilitatea recunoașterii unor figuri cu care pacientul era familiarizat, cum ar fi cele ale membrilor familiei, prietenilor;
  • agnozia culorilor;
  • agnozia limbajului scris: pacientul nu mai înțelege limbajul scris și de asemenea nu mai poate nici să-l (re)producă;
  • agnozia mediului înconjurător: nerecunoașterea locurilor familiare;
  • anosognozia: absența conștientizării unei probleme de ordin comportamental, motor sau cognitiv și se însoțește de leziuni frontale sau ale lobului parietal drept, nedominant. Așadar, pacientul neagă existența unui deficit, chiar și în situația în care are jumătate de corp paralizată; de obicei, dacă i se arată segmentul paralizat, pacientul neagă că îi aparține, nu îl recunoaște ca fiind al lui. De asemenea, pot exista pacienți care nu își mai recunosc o jumătate din corp ca aparținându-le, situație în care vorbim despre un sindrom de neglijență hemicorporală. În astfel de cazuri, pacienții obișnuiesc să neglijeze complet jumătatea de corp afectată, ei spălându-și, bărbierindu-și, îngrijindu-și doar jumătate din corp și față. Sindromul de neglijență hemicorporală se însoțește de obicei de un sindrom de neglijență hemispațială, pacientul ignorând complet toate semnalele și detaliile care sunt de partea jumătății de corp afectate. [1], [2], [3]

Metode de diagnostic

Pacientul este rugat să recunoască obiecte familiare, comune, prin intermediul pipăirii, mirosului, văzului sau prin intermediul oricărui alt simț. În situația în care se suspectează sindromul de neglijență hemicorporală și spațială, pacientul este rugat să își identifice segmentele paralizate sau obiectele care sunt situate în hemicâmpurile vizuale de partea jumătății afectate. Prin examenul fizic se pot identifica deficitele primare senzoriale. Pentru decelarea formelor de agnozie, se pot utiliza în plus teste neuropsihologice, care identifică cu o mai mare finețe deficitele.

Prin metodele de imagistică – CT sau RMN, cu sau fără angiografie, se pot identifica leziuni centrale, ca de exemplu o hemoragie, un infarct cerebral sau un efect de masă cauzat de o neoformațiune, dar și modificări induse de atrofie, caracteristică unei afecțiuni degenerative. [1]

Tratament și prognostic

În prezent nu există un tratament specific pentru agnozie. În schimb, rezultate notabile se obțin cu ajutorul terapiilor ocupaționale și logopedice, întrucât ajută pacienții la compensarea deficitelor. Cu toate acestea, gradul de recuperare este dictat și de factori precum: vârsta pacientului, localizarea și mărimea procesului lezional. Cel mai mare procent de reabilitare se poate obține în primele 3 luni, însă poate continua până la un an după instalarea leziunii. Prognosticul agnoziei depinde de vârsta pacientului, dar și de extinderea leziunii și natura procesului patologic. [1]

Aplicația Activ (by ROmedic)
Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

Accesează gratuit Aplicația
Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK